Sambata 23 Noiembrie

Boc a spus că nu suportă ca după ploaie apa să băltească pe străzile Clujului. Îl invităm pe B-dul 21 Decembrie să verifice lucrarea - FOTO


Primarul Emil Boc a spus, în urmă cu un an, că s-a săturat de drumarii care nu asfaltează așa cum trebuie și pe străzi apa băltește după ploi. Edilul a afirmat că, pe viitor, nu mai acceptă lucrările unde asfaltul nu are pantă, pentru ca apa să se scurgă așa cum trebuie.

Ei bine, miercuri, 4 mai, după ploaia de după-amiază, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, în dreptul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, erau băltoace de toată frumusețea, fix la bordură. 

Edilul spunea, în ianuarie 2021, că nu va mai recepționa străzile fără să fie verificate și cu cisterna, pentru a vedea că sunt date pantele corespunzătoare. Primarul Este enervat la culme, când stă la semafor și este udat de mașinile care trec prin baltă.

”Te enervează să mergi la lucru și să te ude din cap până în picioare. Dacă nu le fac cum trebuie, la revedere!”, a mai spus Emil Boc

Mă enervează! Au fost câteva zile de ploaie. Mergi și stai acolo, mă fratele meu, și vine câte o mașină care vrea să prindă semaforul și ia o baltă și te stropește din cap până în picioare. Din ce cauză? Nu poți să îl acuzi pe ăla că a mers puțin mai tare, poate că a avut 50 de km/h. Și dacă mergea cu mai puțin, tot te stropea. De ce? Pentru că unele lucrări sunt de proastă calitate. Înseamnă că acolo ori proiectantul, ori executantul sunt de vină, ori amândoi. Nu au făcut înclinația suficientă a străzii ca să se ducă apa în gura de canalizare. 

Eu nu recepționez nimic până nu mergem cu cisterna cu apă și punem să vedem unde se duce apa. Dacă gurile de canal sunt puse mai sus și apa stă la trecerea de pietoni, acest lucru nu mai merge. Le-am spus: ”Măi băieți, acest lucru nu mai merge!”. Mă uit la fiecare recepție. Asta înseamnă calitate, până a ultimul detaliu”, a mai spus atunci Emil Boc.

Bulevardul 21 Decembrie 1989 a fost asfaltat de firma Diferit

Bulevardul 21 Decembrie 1989 a fost asfaltat de firma Diferit, fiina finalizată înainte de termen, lucru care l-a bucurat pe primarul Emil Boc.

Primarul Emil Boc a spus că lucrarea de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 a fost finalizată la timp, fără a se cere spagă, numai performanță.

Boc spune că la Cluj nu se ia spagă, ci se cere performanță! Pentru lucrarea de pe 21 Decembrie nu s-a cerut niciun pahar cu apă

Comentarii Facebook