Duminica 22 Decembrie

Boc, despre o eventuală relaxare a restricțiilor COVID la Cluj. De ce le cere oamenilor răbdare până în 14 ianuarie


Primarul Emil Boc susține că o eventuală relaxare a restricțiilor privind pandemia COVID-19 depinde de scăderea cazurilor. 

Cu toate acestea, numai la mijlocul lunii ianuarie se va vedea dacă clujenii au fost ”cuminți” de Revelion și Crăciun și nu vom fi în situația de a exploda din nou statisticile. 

Eu cred că trebuie să așteptăm câteva zile pentru a vedea cum va arăta situația după Crăciun și Revelion, situație pe care o să o cunoaștem în jurul datei de 10 - 14 ianuarie. Sper că au fost responsabili clujenii, pentru că dacă acest trend descrescător se continuă există șansele să se elimine o parte din restricțiile existente. Asta înseamnă că în primul rând trebuie să coborâm sub 3 la mie, astăzi suntem la 3,89 la mie pe municipiu, și să se modifice și legislația la nivel național.

Deciziile care vizează redeschiderea școlilor sunt luate la nivel național. Chiar dacă rata de infectare ar coborî sub 3 la mie nu se redeschid școlile. Școlile se deschid numai prin decizie națională, a guvernului României. Ne dorim foarte mult redeschiderea școlilor, pentru că decizia ne aparține nouă”, a declarat primarul Emil Boc.

Comentarii Facebook