Sambata 23 Noiembrie

Boc e bucuros că CEDO permite țărilor să impună vaccinarea obligatorie: Eu nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie


Vaccinarea obligatorie. CEDO a decis că țările pot impune vaccinarea obligatorie. Primarul Emil Boc crede că România nu trebuie să impună vaccinarea obligatorie. 

Primarul Clujului, Emil Boc, a spus că nu este de acord cu obligativitatea vaccinării. Cu toate acestea, a comentat o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care a stabilit că statele ar putea impune vaccinarea obligatorie.

Mă bucur să văd că ieri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat o decizie istorică, care va avea multe rezonanțe în rândul țărilor europene. Și anume: este posibil ca statele să introducă vaccinarea obligatorie, fără ca prin asta să se afecteze drepturile și libertățile cetățenești.

Eu nu susțin că vaccinarea trebuie făcută obligatoriu, dar susțin că ea trebuie să fie făcută masiv în manieră voluntară. Adică, oamenii să fie convinși și să facă un efort extraordinar să îi convingă și pe ceilalți, dar decia CEDO a deschis o nouă eră în perioada post-pandemie. 

Cu trei mari probleme s-a confruntat planeta, cu foametea, cu războaiele și cu molimile. Războaiele sunt izolate, foametea, în mare, nu este problema cea mai mare, pentru că au murit în 2014 3 milioane de oameni de obezitate și numai un milion de subnutriție.  Problema cu pandemiile tot timpul va rămâne prezentă. Soluția va fi prin știință și vaccin. 

De aceea, decizia CEDO aduce o nouă eră, în care statele pentru protejarea sănătății publice pot să impună chiar obligativitatea vaccinului

România sper să nu o facă, pentru că trebuie să lucrăm mult la conștiința publică. Lucrurile trebuie făcute prin convingere, prin a le explica oamenilor că nu este nicio contradicție între convingerile religioase și a te vaccina”, a declarat primarul Emil Boc.

Primarul Clujului se va vaccina cu AstraZeneca, dacă specialiștii nu vor spune că vaccinul nu e bun

Emil Boc trebuie să își facă rapelul cu AstraZeneca.  

M-am ghidat toată viața mea după specialiști și după carte. Astfel, dacă nu există niciun fel de interdicție, națională sau internațională, cu privire la efectuarea acestui vaccin, eu mă voi vaccina cu AstraZeneca. Mai am câteva zile de așteptat și voi vedea ce se întâmplă în aceste zile. Dacă nu va fi o interdicție eu îl voi folosi. Am încredere în specialiștii din România și Marea Britanie. Toată discuția asta este despre credibilitate și despre știință”, a mai spus primarul. 

Comentarii Facebook