Duminica 22 Decembrie

Boc își tipărește un ziar numai pentru el. USR: Jurnalul Municipal trebuie depolitizat

 

USR Cluj cere ca Jurnalul Municipal, tipărit de Primărie din banii clujenilor, să fie depolitizat și să nu mai conțină numai realizările lui Emil Boc. 

 

Primăria Cluj-Napoca desfășoară în această perioadă licitația pentru tipărirea ziarului local cu unul dintre cele mai mari tiraje din țară: Jurnalul Municipal editat de angajații proprii. Tirajul anual de 480 000 de bucăți va costa 63.791 euro, fără a calcula costurile de distribuție și editare, suportate tot din banii clujenilor. 

 

Lunar, 40.000 de bucăți a câte 32 de pagini vor fi publicate sub pretextul informării cetățenilor, însă conținutul va fi format în jurul celor aprox. 30 de poze/ediție în medie cu d-nul Boc. În acest timp, Primăria ține secrete informații cu adevărat utile cetățenilor: precum publicarea integrală a autorizațiilor de construcție sau a programului ședințelor tuturor comisiilor de specialitate din Primărie, printre altele.

 

În comparație, ziarele cu tradiție din Cluj-Napoca nu depășesc un tiraj de 30000 pe lună, nici măcar cele care apar zilnic”, susțin cei de la USR. 

 

Aceștia cer ca acest ”instrument” să fie ținut ”departe de influențele politice, iar conținutul trebuie ales de un juriu independent nominalizat de Asociația Profesioniștilor din Presa Clujeană (APPC) care poate cuprinde jurnaliști recunoscuți, oameni de cultură ori universitari, pentru a fi folosit în interesul cetățenilor și pentru a sprijini dezvoltarea presei independente”.

Comentarii Facebook