Duminica 22 Decembrie

Boc: Mănășturul va avea PROPRIUL BUGET DE INVESTIȚII în 2013 - VIDEO


Primarul Emil Boc a declarat că locuitorii cartierului Mănăştur vor primi bani de la bugetul local pentru a-i folosi pentru investițiile pe care le cred de cuviință.

Emil Boc a spus, vineri, 28 decembrie, că, în baza unui proiect pilot, cartierul Mănăştur va primi o suma alocată de la bugetul Primăriei Cluj-Napoca pentru anul 2013, pentru a fi folosită în scopul îmbunătăţii vieţii din acest cartier.

"Ce propunem pentru prima dată pentru 2013 la buget, este ca, pentru cartierul Mănăştur, să alocăm o sumă de bani, pe care o vom stabili la momentul elaborării bugetului", a declarat Emil Boc.

Primarul a mai adăugat că mănăşturenii vor decide cum vor fi cheltuiţi banii. "Mănăşturenii vor decide cum vor cheltui aceşti bani în favoarea cartierului lor. Adică oamenii să se întâlnească, să stabilească o listă de priorităţi, iar în funcţie de priorităţi şi suma pe care o vom aloca va fi pentru implementarea acestor proiecte".

Boc a adăugat că, dacă programul va reuşi, se va trece şi la celelalte cartiere ale Clujului. "Dacă programul va reuşi, vom trece şi la celelalte cartiere. Acesta se numeşte bugetul participativ", a încheiat primarul Clujului. 

Comentarii Facebook