Duminica 22 Decembrie

Boc recomandă purtarea măștii pe stradă, în Cluj-Napoca, și vaccinarea


Primarul Emil Boc recomandă purtarea măștii în Cluj-Napoca, în aer liber, în spațiile aglomerate, 

Ca autorități, sub coordonarea prefectului Mircea Abrudean, ca președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, suntem pregătiți pentru toate scenariile, și pentru unul pozitiv în care lucrurile să meargă bine, dar și pentru scenarii mai complicate. Ați văzut, un spital a intrat, din nefericire, din nou în sistemul Covid, Spitalul de Recuperare.

Ca evoluție, ca prognoză, ne îndreptăm spre faza de platou și de scădere. Aici, fac apel din nou la clujeni: așa cum împreună am reușit să ținem sub control situația, în primul rând prin conștiință civică, repet nu putem pune câte un polițist în spatele fiecărui clujean, așa vom putea face și în viitor. Mă bucur că la Cluj n-am fost nevoiți, până în acest moment, să luăm măsuri suplimentare, am mizat și mizăm în continuare pe simțul civic, pe responsabilitatea fiecăruia, individuală și colectivă, pentru că mă bucur să văd că, la Cluj, cele trei reguli ale bunului simț: mască, spălat pe mâini și distanțare socială, în bună parte se respectă.

Recomand totuși purtarea măștii în spațiile aglomerate. Este tot ceea ce putem face noi pentru a preveni intrarea în colaps a sistemului medical și pentru a preveni, doamne ferește, îmbolnăvirea celor dragi. Va urma o perioadă de toamnă în care va apărea și gripa sezonieră. Vă recomand să vă faceți vaccinul respectiv, pentru că orice întărire a sistemului imunitar ajută pentru a preveni alte complicații”, a spus spus primarul Emil Boc.


Comentarii Facebook