Duminica 22 Decembrie

Boc va premia și în acest an elevii care au obținut nota 10 la examenele de la Evaluarea Națională


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut clar faptul că eforturile elevilor de clasa a VIII-a nu vor fi trecute cu vederea de primărie nici în acest an. Astfel, elevii care au reușit să obțină nota maximă la examenele din cadrul Evaluării Naționale, vor fi răsplătiți pentru munca depusă, cu premii în bani. 

1.000 de lei pentru elevii de nota 10 ai Clujului

Edilul nu a menționat suma care va fi acordată fiecărui elev în parte, totuși, cu siguranță aceasta nu va fi mai mică de 1.000 lei/elev, sumă ce a fost acordată în anii precedenți.

De asemenea, și absolvenții de liceu care vor obține punctajul maxim la examenul de Bacalaureat vor fi premiați de Primăria Cluj-Napoca.

În 2021, 15 elevi din județul Cluj au reușit să obțină media 10 la examenul de Evaluare Națională, plasând Clujul pe primul loc în țară, cu cele mai multe note de 10.


Comentarii Facebook