Duminica 22 Decembrie

Boiler Club s-a ÎNCHIS. Anunțul făcut de unul dintre fondatorii Electric Castle și managerul clubului

 

Boiler Club s-a închis definitiv, după ce în urma exploziei de la Club Colectiv managerii au anunțat că vor închide temporar pentru a verifica siguranța localului. 

 

Managerul Boiler Club, Teodor Negrea, unul dintre fondatorii Electric Castle, a anunțat că localul nu va mai fi redeschis. ”Boiler Club is dead”, a spus acesta și a postat câteva fotografii în care se vede în ce stare este localul.

 

În 2 noiembrie 2015, managerii Boiler Club anunțau că, deși spațiu este încadrat de autorități la cel mai mic nivel de risc în privința incendiilor, au decis să demareze un audit alături de experți ai instituțiilor de profil.

 

Boiler Club, unul din cele mai cunoscute spații dedicate muzicii electronice din Cluj, anunța atunci mutarea evenimentelor programate în perioada următoare, timp în care în club va avea loc un audit al măsurilor de siguranță existente, în special cele cu privire la prevenirea incendiilor. ”Am decis să îi invităm pe reprezentanții autorităților de profil ca, împreună cu personalul nostru, să evalueze măsurile de prevenire și combatere a incendiilor existente în club și să sugereze îmbunătățiri, fiindcă, dincolo de avize și autorizații, chiar dincolo de măsurile pe care singuri le-am luat, știm că întotdeauna este loc de mai bine”, spunea Teodor Negrea, managerul clubului. ”Tragedia produsă la clubul Colectiv din București în timpul unui concert, zecile de vieți care s-au pierdut, ne confirmă faptul că siguranța participanților trebuie să fie principala prioritate a oricărui organizator de evenimente. Preferăm să mergem pe drumul cel mai corect, nu pe cel mai ușor”, mai spunea el.

 

Unele surse spun că închiderea Boiler a fost forțată de ISU Cluj, care nu a mai dat avizele de funcționare, scrie Mihai Hendea pe pagina lui de Facebook. ”Printre neregulile găsite ar fi fost faptul că cele două spații (subsol și parter) ale clubului erau legate printr-o singură ieșire destul de strâmtă și abruptă (o scară de metal), dar și aceea că accesul principal al publicului în club se putea face printr-un singur loc, și anume pe niște uși duble de metal, de maximum 2 metri lățime, din care, de cele mai multe ori, se folosea doar una. În plus, spațiul de la subsol era capitonat în tavan cu burete antifonic, asemănător celui din Colectiv.

 

Surse neoficiale vorbesc și despre implicarea directă a proprietarilor Boiler Club în scindarea celor două grupuri care reprezentau Fabrica de Pensule, colectivul reprezentanților clădirii care a găzduit localul, ca un alt motiv ce ar sta la baza închiderii permanente al acestuia”, a mai spus acesta.

 

Boiler Club a fost inaugurat în 2010, la subsolul Fabricii de Pensule din Cluj (acum dezafectată), de pe strada Henri Barbusse 59-61 ca un "spaţiu neconvenţional într-un loc neconvenţional, un rezervor de muzică şi artişti creativi". Mai precis, clubul a luat locul fostei camere cu injectoare de apă a fabricii, În cei peste 5 ani de activitate s-a impus ca un punct principal pe harta muzicii electronice din Cluj și din Transilvania.

 

Cei de la Boiler Club au pus pe picioare și Electric Castle, cel mai mare festival de muzică electronică din România. 

 

FOTO: Boiler Club, Teodor Negrea.

Comentarii Facebook