Bombă de aruncător din al Doilea Război Mondial, găsită la Cluj în timpul unor lucrări! Echipa pirotehnică a intervenit imediat - FOTO
O bombă de aruncător de calibrul 82 de milimetri, rămasă cel mai probabil de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial a fost găsită la Cluj, în timpul unor lucrări.
Echipa pirotehnică a ISU Cluj a desfășurat în această după-amiază o misiune de asanare în localitatea Stejeriș, comuna Moldovenești.
,,Muniția a fost asanată de către pirotehniști și va fi distrusă în condiții de maximă siguranță.”, a transmis ISU Cluj.
Elementele de muniție găsite întâmplător, de pe urma celor două conflagrații mondiale, sunt extrem de periculoase. Astfel, ISU Cluj amintește populației că în cazul găsirii unui element de muniție, trebuie să apeleze imediat la 112.
Recomandările experților în cazul descoperirii unei muniții:
- Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
- Nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
- Nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
- Nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
- Nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
- Nu lăsăți copiii să se joace cu asemenea muniții;
- Lăsați o persoană în zonă pentru a supraveghea muniția până la sosirea organelor specializate și indicați locul unde ați descoperit muniția respectivă.
1 Comentariu
Îmi place echiparea celui de la ISU PIROTEHNIC....în caz de boom în cel mai fericit caz era infirm de membre superioare.