Brașovean prins de polițiști după ce a ”DAT O CHEIE” pe o mașină la Cluj



Un tânăr de 29 de ani din Brașov este cercetat de polițiștii clujeni, acesta fiind acuzat de distrugerea unui autoturism parcat pe o stradă din cartierul Gheorgheni.

La data de 1 august, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie au identificat şi depistat un bărbat bănuit că ar fi cauzat distrugeri unui autoturism.

Acesta ar fi zgâriat, în cursul lunii iunie, un autoturism parcat pe o stradă din cartierul Gherogheni.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a fost depistat bărbatul bănuit de săvărşirea faptei, stabilindu-se că este un tânăr de 29 de ani, din judeţul Brașov.

Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ”distrugere”, faptă prevăzută de Codul penal.

Comentarii Facebook