Duminica 22 Decembrie

Bucătarul cu stea Michelin și-a deschis restaurantul în Cluj: „O astfel de stea Michelin ar putea fi obținută și la Cluj-Napoca”


Primul bucătar român, care a obținut o stea Michelin, și-a deschis restaurant la Cluj-Napoca. Aici pot fi savurate preparate internaționale. Bogdan Dănilă a lucrat în câteva dintre restaurantele de top din lume, iar după 20 de ani de muncă a reușit să obțină prestigioasa distincție.

Restaurant cu stea Michelin la Cluj

Primele 4-5 luni la spălat de vase, la curățat de cartofi, toate muncile de jos, unde, bineînțeles, trebuiau ei să te flirteze, să vadă dacă ai atitudine pozitivă ca să lucrezi în bucătărie de top”, a declarat acesta, conform Antena 3.

Bogdan a lucrat numai la restaurante cu 2 și 3 stele Michelin și a făcut parte din echipe care au obținut alte stele. Apogeul a venit când a fost trimis la New York ca chef.

Pe moment, când mi-a fost acordată distincția la Clock Tower din New York nu am realizat. Am fost mândru că am realizat așa ceva pentru România sau pentru Europa de Est”, a povestit Bogdan Dănilă.

Ghidul Michelin este foarte strict și chefii trebuie să fie pregătiți constant pentru că niciodată nu se știe când vin inspectorii. Totuși, Bogdan are încredere că o astfel de stea Michelin ar putea fi obținută și la Cluj-Napoca, pentru că restaurantul deschis de el respectă rigorile ghidului Michelin.

Colegii din bucătărie sunt foarte încântați că au ocazia să învețe de la un astfel de bucătar.

Printre mentorii lui Bogdan Dănilă s-a numărat și celebrul chef Gordon Ramsay.


Comentarii Facebook