Duminica 22 Decembrie

Bucureșteancă prinsă la furat la Cluj. Angajații unui magazin au văzut-o în timp ce încerca să sustragă produse cosmetice



Polițiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore o femeie acuzată de comiteea mai multor furturi.

Conform IPJ Cluj, la data de 01.11.2016, în jurul orei 09.00, angajaţii unui magazin din cartierul Mărăşti au surprins o femeie care ar fi sustras un produs cosmetic din magazin. Asupra acesteia fost găsit bunul pentru care s-a constatat că nu a fost achitat preţul.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că femeia, în vârstă de 76 de ani, din Bucureşti, este cercetată în alte patru dosare penale înregistrate la nivelul secţiei pentru furturi din magazine.

De asemenea, în cursul lunii august, aceasta a fost trimisă în judecată pentru comiterea a 14 infracţiuni de furt din magazine.

Femeia urmează a fi prezentată magistraţilor pentru dispunerea măsurilor ulterioare.


Comentarii Facebook