Duminica 22 Decembrie

”Buftea” de Cluj e pe BUTUCI. Primarul reziliază contractul cu firma care se ocupă de construcții



Centrul de Industrii Creative de la Lomb se pare că a ajuns într-un mare impas din cauza firmei care se ocupă de executarea lucrărilor de construcție, iar municipalitatea este nevoită să ia măsuri drastice.

Emil Boc a declarat, joi seara, la emisiunea Stiri de Cluj LIVE, că în săptămâna ce urmează va fi nevoit să rezilieze contractul cu firma care se ocupă de lucrări, pentru că aceștia au intrat în insolvență și nu mai pot continua proiectul, existând astfel riscul să se piardă fondurile europene.

Primăria va fi nevoită să rezilieze un contract pe fonduri europene cu o firmă care realizează Centrul de Industrii Creative din Lomb, pentru că a intrat în insolvență și nu mai are capacitatea de a duce la bun sfârșit acest proiect și dacă nu reziliez contractul acum există riscul să pierd toți banii europeni”, a spus Emil Boc la Stiri de Cluj LIVE.

Proiectul este unul co-finanțat de Uniunea Europeană în proporție de 50%, edilul șef precizând că va face o nouă licitație pentru a putea continua lucrările cu o altă firmă de construcții, astfel încât să nu se piardă finanțarea.

Este vorba despre un proiect de 10 milioane de euro și mai sunt de făcut lucrări de aproape 5,5 milioane de euro. Pentru acei bani voi face o nouă licitație. Stadiul fizic al lucrărilo este la aproximativ 60%”, a mai explicat primarul Clujului.

Comentarii Facebook