Duminica 22 Decembrie

Bugetare participativă Floresti 2021 - Bogdan Pivariu: „Am alocat 1 milion de lei pentru Bugetarea Participativă”


Bugetare participativă Floresti 2021 - Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a alocat un milion de lei pentru Bugetarea Participativă. Astfel, floreștenii se pot implica în mod direct, cu idei și proiecte, pentru a îmbunătăți calitatea vieții din comună.

Administrația pe care o conduc are misiunea declarată de a fi în parteneriat cu cetățenii Floreștiului”, spune Pivariu.

Bugetare participativă Floresti 2021 - Acesta își dorește ca oamenii să vină cu idei și propuneri de noi proiecte bugetare, astfel asigurându-se că administrația locală îndeplinește dorințele și nevoile locuitorilor.

Cum se va desfășura Bugetarea participativă în Florești?

Astfel, locuitorii din Florești pot identifica și dezbate soluții și propuneri pentru principalele probleme ale comunei. Acestea trebuie să fie de interes public și, totodată, să facă parte din „aria de competență a Primăriei Florești”.

Aceste idei sau soluții se vor transforma în proiecte bugetare și trebuie depuse conform regulamentului Bugetării Participative. Iar, odată depuse, cetățenii vor vota online proiectele pe care le consideră importante și utile.

La final, Primăria va pune în aplicare proiectele câștigătoare.

Vor fi implementate primele două proiecte care obțin cel mai mare număr de voturi din partea comunității floreștene”, mai spune primarul.

Bugetul maxim pentru un proiect este de 500.000 de lei.

În perioada 1 martie - 1 aprilie 2021 se vor depune proiectele, urmând ca din 2 aprilie până în 15 aprilie să fie analizate și până în 30 aprilie se vor putea vota online proiectele dorite de floreșteni. Implementarea proiectelor va avea loc în anul curent.


Comentarii Facebook