Cafenele Clujului nu mai primesc oameni cu laptop, pentru că nu consumă. ”Calitatea vieții” în Cluj, un vis electoral
Cafenelele Clujului s-au săturat de cei care își făceau birouri în localuri și nu mai permit folosirea laptopurilor.
”Ospătărița, cu mult bun simț de-altfel, mi-a spus că nu am voie să stau la masă și să lucrez, fiind noua politică internă a localului.
Mi-am închis laptopul, dar am întrebat:
-Și dacă, totuși, aleg să lucrez, ce se întâmplă?
-Nu te voi putea servi, din păcate, mi-a explicat ea.
Motivul pentru care managerii localurilor au impus această regulă este unul simplu și, de altfel, justificat: merg persoane care stau câte 4-5 ore acolo să lucreze, trăgând de o cafea, timp în care țin masa ocupată și consumă și resurse. Și, astfel, într-adevăr, cafeneaua iese în pierdere. Acea masă ar putea să fie oferită unor persoane care chiar doresc să facă mai multă consumație. Mai este însă un motiv, mi-a zis ospătărița, acela de a încuraja socializarea între oameni”, scrie biancatamas.com.
Întrebată ce se întâmplă dacă sunt comandate 5 cafele, chelnerița a spus că ”nu am discutat asta cu șefii”.
Această regulă stupidă după unii, perfect logică după alții care nu găsesc loc, se aplică la Sisters, Roots și Meron.
Clujul devine un oraș tot mai scump, iar profitul se face de pe spatele corporatiștilor care consumă. Un student modest nu mai are loc în acest oraș, unde ”este cea mai bună calitate a vieții din România”, după cum spune primarul Emil Boc.
81 Comentarii
Dacă în Centru 50 + 50 ml de JB e 90 Lei, la magazin 700 ml e 49 de Lei și 1ml vine 0,07 Lei, deci 100 ml iese 7 Lei, invers, în 90 Lei încap 1,285 L, adică de 12 ori prețul din magazin !?
Ăsta e doar inceputul și nu e despre oamenii cu laptop :)))
Incepe să ardă inflația și scumpirile de TVA pe băuturi alcoolice și au găsit țapi ispășitori
Am fost 4 oameni la Nuka și domnule abia am inceput să sorbesc din vin că a veni cu vă mai servim cu ceva? Nu le convenea că nu mâncăm, mă intelegeți? Păi să pună regulă că e numai… Citeste mai departe
@Calin: Poti sa stai la vorba pe banca in parcul central gratis.
@.:
haha, ce tari sunteti voi in schemă. Pun pariu că sunteți niște amărășteni de ospătari dacă nu chiar patronii disperați că dați faliment in ritmul ăsta de scumpiri :)
stați liniștiți că iubire cu forța nu se poate, dacă puneți afiș mare că nu vreți clienți cu laptop nu o să aveți clienți :)))
oricum cheltuiam cam mult pe stat la… Citeste mai departe
Sunt femei neconsolate ce vin zilnic la cafenea sa scape de copil și de bărbat in timp ce casa-i pute…
1. legal este discriminare. ANPC si amendă rapid.
2. moral vorbind mda, e bine ca cel cu laptop să consume peste o cafea și să nu facă exagereze dar aici nu .Insă aici o regulă care ii bagă pe toti in aceeași oală anulează diferențele.
3. adevărul e că cei de la Sisters sau Meron au fost căcăcioși in pandemie, i a adus statul aproape… Citeste mai departe
Scriu de pe laptop, chiar din bar: cat mai poate sa minta comedia asta de stiri de cluj?
@Raul: incă nu au adoptat toate cafenelele regula, dar eu am pățit să nu mă servească.
Oamenii cu laptop vor trebui sa se mute la mall, in food court (unde au curent, net si caldura gratis), asta pana cand clientii cu shaorma nu vor mai avea loc la masa sa manance si se vor revolta
Pai da cu virgula boss ca jmecherii beau o cafea și tot stau 3 ore. Socializează cu alți jmecheri dar nu fac consumație.
Deci mai bine un itist de asta ca măcar are bani
Prabusitii astia trebuie sa fie vazuti ca "lucreaza". Cine truda ii pune sa mearga la cafenea. Pot sta acasa sau in gara !
@Lucrati de acasa prabusitilor!: Se vede că ești un b*u
In primul rand e discriminare!
Eu ma duc cu laptopul si nu sunt servit: ANPC si gata. O sa se invete minte foarte repede, mai pe linga asta o dau si in judecata.
Al doilea rand:
Cit de tampit trebuie sa fii sa te duci la o cafenea, cu masa murdara, unde toti nespalatii sufla la ceafa ta can lucrezi?!
Eu am o camera "de lucru" amenajat… Citeste mai departe
@Legiile nu conteaza: Tu chiar pui botul la ce debiteaza nestiri de Cluj?
@Legiile nu conteaza: E discriminare. Motivul pentru care unii vin cu laptopul la cafenea e vina Electrica care îi lasă fără curent acasă. Daca la mine pe strada se întâmplă un deranjament care mă lasă neanunțat fara curent vreo 3 ore sau se anunță că in ziua cutare vine nea Dorel să facă nu știu ce revizie și nu o sa am curent de la 8 până la 15 de… Citeste mai departe
Astea face spalare de bani daca oameni numai merg si totusi ramane deschis!
Foarte bine ! Să nu mai stea toți rupții în cur la o cafea, sau o apă plată la jumate' câte 2-5 ore. Marș la muncă putorilor și munciți cu adevărat, să vă plătiți voi curentul, gazul etc. De ce să plătească o cafenea după cur.l vostru ? 99% din voi doar vă prefaceți că munciți pe laptop, să păreți și voi "smart" ca orașul de "5 stele", când de fapt… Citeste mai departe
@Mircea: scuse dar ești un pic psihopat, nu intelege lumea ce te agiți așa, ce ti au făcut oamenii cu laptop. Eu stau cu laptop, dar de plăcere nu de serviciu, scriu liber. Nu am stat niciodată 2 ore cu o cafea, comandam mai multe chestii. Nu poti face o regulă insă dacă ai fi rațional nu cu spume la gură ai intelege că ce se intamplă e că barurile… Citeste mai departe
@Mircea: Se vede că ești bou. Daca ai fi unul care muncește la birou și ai locui într-o zonă unde se întrerupe curentul că pe vremea împușcatului nu ai mai gândi așa boule.
Asta cu statu 2 ore la laptop cu o cafea alături e ca aia cu pișu de cuțu pe roata altuia. Cu ce incurca?
@ : ocupa masa si localul nu incaseaza, doar plateste personal, curent, gaz etc sa stai tu la caldura pe laptop 2 ore si faci consumatie de 15 lei
@ : cand aveau localu' gol era bine sa stam pe laptop 2 ore, nu?
@ : nu fraiere, nici atunci nu era bine
La cafeneaua doua boabe din baciu poti veni cu laptopul si nu zice nimeni nimic.
Tre' făcute 30 genuflexiuni în stație și citit un roman pă bus, cătă Donul liniştit ?
super !!! acasa sau la munca !!! o cafea ,,,un suc ,,, ca si in moll uri tot timpul plin ! vi si uiti de tine !
atunci o sa stau pe telefon, 2 ceasuri
Am vazut si eu pe la Panemar, de exemplu, lumea, inclusiv cu copii, care mancau in picioare, ca majoritatea meselor erau ocupate de “intelectuali” cu laptopuri intinse pe toata masa. Si stateau dobitocii cu cafeaua aia cate 4 ore, cu o privire plina de intelijenta in ecran.
@Unu: mănânci kkt
@Merita sa intri la stiri din astea numa pentru comentarii! :))))): Chiar asa. :))))))
Exista baterie externa portabila de 10kw (sub forma de geamantan cu roti) cu incarcare rapida pt masini electrice la cca 3000 euro si se poate incarca la priza normala de 2kw. Intri cu geamantanu si ceri o cafea si o priza sa incarci telefonu, dar pui geamantanu la incarcat. Stai 5 ore pana se incarca si iei curent de 30 lei.. dupaia transferi in ~80… Citeste mai departe
@ : Pierzi 6 ore sa castigi 30 lei. Iesi mai bine cu ajutorul social.
Tot felul de ratați soioși vin și stau cu orele în cafeneaua mea literară. Cer un pahar cu apă plată și văd cum își aduc alcool medicinal în geanta de la laptop. Măcar dacă ar citi Chris Simion. Dar stau pe CS și când fura bani de la părinții ce au primit pensia intra pe onlyfans.
@Mara: se vede că ești bou
Macar de s-ar aseza acolo cu laptopul studentele videochatiste. Sigur s-ar gasi clienti in local care sa le plateasca mai mult de o cafea, in timp ce-si exercita meseria la camera web.
Am fost adineaori la cafeneaua Meron sa testez apele cu laptopul meu smart macbook cumparat de nou si nu s-a legat nimeni de mine. Voi aveti dell si hp, mi se pare normal sa va scoata afara cu hârburile alea
@Virgil Depresivul: Te-au crezut ceva director, ca le vei face consumatie mai incolo.
@Virgil Depresivul: ****-o
Pe undeva sunt de inteles proprietarii de cafenele. Daca laptop-istii vin si ocupa majoritatea locurilor, stau cat ii ziua de lunga, si nu consuma mai nimic, primii ies in pierdere ! Pana la urma ar fi interesant ca, cei cu laptoape, sa incerce sa faca asa ceva in cafenele din Viena de ex. (ca tot ii la moda). Vor fi hasaiti mai ceva ca noi in Shengen… Citeste mai departe
Eu beau cafeaua doar de la Starbucks și uneori rămân și peste noapte acolo că-i cald și nu-mi mai pornesc centrala acasă, totuși am ajuns la concluzia că ies în pierdere având în vedere ce preturi nesimțite au acolo la cafea și n-o să mai rămân de acum înainte peste noapte acolo în semn de protest și îi somez public să reducă prețul la cafei pentru… Citeste mai departe
Cafenele ?
Poti merge chiar la aceasta ora! la rand poti lua ,,cafenelele,, din centru unde este plin de clienti care folosesc laptopul etc.
Un nou articol ,,tras de par,, articol care se incheie apoteotic cu cine ? cu primarul ...
Propaganda ieftina, jenanta intr-o poveste adaugita si elucubranta ... adaugata astfel incat sa aiba finalul… Citeste mai departe
@ciuciuc: frate, ai vazut dupa ce blog influencerizant si elevat a fost scris articolul ? De acolo porneste, de la vinituri.