Duminica 22 Decembrie

Cal maltratat de romi, returnat de poliție proprietarilor abuzivi: Poliția animalelor Cluj e degeaba - VIDEO

 

Un cal maltratat de romii din Turda este în mijlocul unui nou scandal, în care iubitorii animalelor acuză Protecția Animalelor din cadrul IPJ Cluj că nu își face treaba. 

Calul a fost predat celor care l-au maltratat fără nicio întrebare

Un cal lăsat în voia sorții de câteva zile, în frig, și maltratat! În data de 12.01.2022 a fost anunțată poliția locală, dar și cei de la MAI, după lungi negocieri au decis să-i predea calul unui cetățean de etnie romă care a precizat că acel cal este a lui, dar fără a avea documente legale pentru acesta. Calul abia se mai ține pe picioare și este slăbit! Am sunat în toate părțile, de la  inspectoratul județean Cluj până la cei de la locală etc. Răspunsul a fost așteptați, facem ce putem, dar nu mi-au zis de ce să lași un cal fără stăpân și maltratat sa fie luat și dus probabil la moarte fără să fie luate măsurile legale! Rușine”, a relatat cel care a raportat cazul.

Joi, 13 ianuarie, calul era tot în pericol

De azi dimineață sunăm disperați și încercăm să luăm legătura cu cei de la protectia animalelor! Cerem explicații și ajutor în legătură cu calul, care aseară a fost luat ilegal de așa numitii stăpâni de etnie romă fără ca poliția să verifice legal, dacă acel cal era într-adevăr al lor! Acel cal este maltrat și bătut, iar poliția a considerat că e cel mai bine să dea calul înapoi celor care îi sunt stăpâni doar prin vorbe, fără acte!! Nu i-au verificat! Sun la inspectoratul județean Cluj într-una. dar răspunsul este așteptați că vă sunăm! Cat sa mai stam? Mai trăiește acel cal? Ce drept au acei oameni asupra lui? Rugăm ajutați cei care puteți! Trebuie salvat! Urgent!”, a relatat Csaba Kiss, pe grupul de Protecție a Animalelor.

Speriați, romii ar fi vrut să omoare animalul

Calul a fost cumpărat cu 300 de lei și salvat de iubitorii animalelor. Poliția animalelor din cadrul IPJ Cluj s-a dus la Turda să ridice animalul fără a avea cum să îl transporte.

Se pare că cei care au cumpărat calul l-au salvat de la moarte.

WhatsApp Image 2022-01-13 at 20.42.53.jpeg

WhatsApp Image 2022-01-13 at 20.59.24.jpeg

Poliția Animalelor Cluj a verificat cazul

La data de 13 ianuarie a.c., în urma unei sesizări referitoare la o posibilă abandonare a unei cabaline care părea a prezenta probleme fizice precare, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări de urgență. 

S-au deplasat în municipiul Turda, unde, conform informații obtinute, domicilia deținătorul animalului.

Conform relatărilor acestuia, animalul ar fi fost înstrăinat unei alte persoane, din cauza resurselor financiare limitate necesare îngrijirii și întreținerii acestuia.

Verificările în cauză au fost continuate, polițiștii identificând astfel persoana care a cumpărat cabalina, respectiv un reprezentant al unei asociații pentru protecția animalelor, locație în care medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor a verificat starea de sănătate a acestuia.

Controlul medico-veterinar a condus la stabilirea faptului că starea acestuia nu era gravă, necesitând însă îngrijire.

Comentarii Facebook