Calendarul înscrierii în ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR 2020


Ordinul ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, privind modificarea și completarea Calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020 -2021 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Principalele modificări/completări vizează aspecte procedurale și de calendar, după cum urmează:

1. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în  data de 7 iulie. În acest caz, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o transmită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare și cu o declarație-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Transmiterea documentelor la unitatea de învățământ se poate face  pe e-mail sau prin poștă. Părintele are posibilitatea să decidă dacă depune direct la unitatea de învățământ cererea-tip de înscriere, respectiv documentele doveditoare. 

Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din școală compară datele completate în cererea–tip cu documentele transmise.

2.Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare tot până în data de 7 iulie, la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali. 

În situația în care copilul a frecventat grădinița în anul școlar curent, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată unității de învățământ cu nivel preșcolar pe care copilul a frecventat-o, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul unității școlare (grădiniță). Unitatea de învățământ cu nivel preșcolar eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de către unitatea de învățământ se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire, sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal. 

În situația în care copilul nu a frecventat grădinița sau s-a întors din străinătate, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată  CJRAE/CMBRAE, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul instituției menționate. În urma unei programări la sediul CJRAE/CMBRAE, respectiv a evaluării dezvoltării copilului, se eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de CMBRAE/CJRAE se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire, sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

După obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o trimită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare, inclusiv cu recomandarea înscrierii în clasa pregătitoare și declarația-tip pe proprie răspunde, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Aceste documente se vor transmite fie pe e-mail sau  prin poștă, fie se vor depune direct la unitatea de învățământ, după caz.

Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din școală compară datele completate în cererea–tip cu documentele transmise.

În situația în care părintele optează pentru depunerea cererii-tip și a documentelor de înscriere în clasa pregătitoare direct la unitatea de învățământ, validarea înscrierii se realizează de către un membru al Comisiei de înscriere din unitatea de învățământ, în prezența părintelui.

După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:

a) prima etapă (8 – 20 iulie), în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, folosind aplicația informatică și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare;

b) a doua etapă (21 – 31 iulie), în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean/ISMB.

În perioada 1 - 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, inspectoratele școlare vor soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele care au stat la baza înscrierii în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic,  în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.

WhatsApp Image 2020-05-15 at 08.47.46.jpeg

Comentarii Facebook