Calitatea aerului, o problemă tot mai mare pentru clujeni! Vezi nivelul de poluare, în funcție de cartier: ,,Noxe imposibil de respirat și mirosit”


Clujenii se plâng din ce în ce mai des de calitatea aerului din orașul nostru. Pe lângă clasicele noxe, aceștia sunt nevoiți să suporte mirosuri ciudate, de ars sau de sulf, în diferite zone din oraș.

,,Vă rog să luați măsuri privind calitatea aerului în Cluj-Napoca. Pentru ziua de azi, în particular, vă rog să analizați indicatorii privind poluarea și să stabiliți sursele, după care să luați măsurile necesare de îndepărtare și prevenire. În zona Centru-Gruia, în prezent, există mirosuri insuportabile de sulf sau ceva similar și, în general, noxe imposibil de respirat și mirosit.”, le-a transmis un clujean autorităților

Conform datelor Iqair.com, în Cluj-Napoca la data de 25 februarie 2025, nivelul particulelor PM2.5 în oraș este de 44.7 µg/m³, de aproape 9  ori valoarea anuală recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Screenshot 2025-02-25 140335.png

Screenshot 2025-02-25 140729.png

Potrivit Stropdeaer, calitatea curentă a aerului în Cluj-Napoca este mediocră. Nu se recomandă să petreceți mult timp în aer liber, iar dacă faceți parte dintr-o categorie vulnerabilă  precum femei însărcinate, copii, persoane cu probleme respiratorii sau  vârstnici nu este recomandat să petreceți deloc timp în aer liber.

  • Zone cu poluare ridicată astăzi: Plopilor, Mănăștur, Între Lacuri, Someșeni, Zona Gării.
  • Zone cu nivel mediu de poluare: Zorilor, Bună Ziua, Europa, Bulevardul Muncii, Frunzișului.

Screenshot 2025-02-25 135913.png

Comentarii Facebook