Vineri 22 Noiembrie

Calvarul trăit de o familie la Pediatrie 1 Cluj: Voi cu Facebook-ul si cu Youtube -ul vostru ne cereți nouă analize

Tatăl unui copil care a fost internat la Pediatrie 1, din Cluj-Napoca, a reclamat condițiile din spital, lipsa de compasiune a medicilor și o stare de haos în organizarea activității.

 

Ovidiu L. a trimis o scrisoare dură conducerii Spitalului de Copii, de pe strada Moților, care a fost redirecționată și spre redacția Știri de Cluj.

 

Relatarea celor 4 zile petrecute în spital arată încă o dată că la nivelul Spitalului de Copii Cluj sunt probleme. Au mai fost părinți care au reclamat probleme, de la bani ceruți de medici și până la un caz din acest an când s-a refuzat internarea unei fetițe.

 

Despre condițiile din spitalul de copii s-a scris, tot în urma reclamațiilor făcute de părinți.

 

Probabil si acest email o sa treaca necitit ca multe altele si nimeni nu o sa faca nimic, dar vorba romanului 'incercarea moarte n-are'.

 

Prima data cand am intrat in camera geamurile de sus au facut zgomot ca si cum cineva le-ar fi trantit cu putere (a fost de la curentul generat de usa pe care am deschis-o pentru a intra in camera. Am mers direct si m-am urcat pe masa si le-am inchis pe toate cat am putut mai bine. Dar curentul se simtea foarte tare cand stateai la masa sau in patul respectiv. Este adevarat ca am ales patul de langa geam pentru ca era singurul care avea laterala.

 

1. Mancarea era servita rece:

    - chiar daca a fost mamaliga cu branza;

    - ceaiul a fost rece, trebuia pus pe calorifer ca sa il poti da copilului;

    - painea de multe ori era arsa nu prajita;

 

2. Personalul nu are grija de copii:

 

Langa salonul nostru statea o mamica de etnie roma, iar in acelasi salon era internat un copil de cateva saptamani abandonat. Ne-a luat vreo 2 zile sa ne dam seama ca in acel salon erau 2 copii si o singura mamica. Plânsetele acestui copil iti rupeau pur si simplu inima. In momentul cand nu mai puteam pur si simplu de plansetele acestui copil, mergeam la el si ii puneam suzeta in gura, il mangaiam cateva secunde pe spate si se linistea. Am inceput sa facem acest lucru dupa ce o prietena buna a noastra a venit la spital si care dupa 5 - 10 minute nu a mai rezistat si a mers in salon sa vada ce se intampla. Aceasta s-a intors dupa 2 - 3 minute, iar copilul nu mai plangea. Ne-a povestit ce a facut: pus bibi in gura, l-a intors in cealalta parte si apoi l-a mangaiat pe spate. Atunci copilul a adormit si nu a mai plans cateva ore. (Inainte sa plece la copil am avut o discutie si eram constienti ca nu e bine sa mergem la copil din motive ca: sa nu ii transmitem ceva virusi - pentru ca hainele noastre erau ”de pe strada”, dar pur si simplu nu rezisti mai mult de 10 minute cand auzi plansetele respective).

 

3. Ca sa demonstrez punctul 1. Intr-o seara (aproximativ ora 22:00) am vrut sa plecam din spital, pentru ca toata ziua nici un medic nu a venit la noi, iar perfuzia urma sa se termine in maximum jumatate de ora, iar copilul de langa noi plangea. Am cautat cateva minute bune pe cineva - tin sa precizez ca nu ne-a zis nimeni unde gasim in caz de urgenta medic, asistenta sau ce buton trebuie sa apasam. Este adevarat ca am vazut pe perete 2 butoane rosii, dar nu am aflat pana acuma care este scopul lor. Asa ca am inceput sa intreb prin saloane, iar o mamica mi-a zis să verific in ”sala de tratament”. Intr-adevar acolo era o asistenta intinsa pe pat, cu mainile sub cap si cu picioarele incrucisate in pat, astepta ceva (o sa va zic putin mai incolo ce astepta). 

 

 Conversatie:

---Discutie pe un ton lent----pozitia a ramas aceeasi: mainile incrucisate pe piept, picioarele ridicate si incrucisate pe dunga patului.

 

- Eu - Buna seara;

- Ea - Buna seara;

- Eu - Am dori sa plecam acasa, cu cine trebuie sa vorbim?

- Ea - Nu puteti sa plecati nicaieri.

- Eu - (M-a umflat pur si simplu rasul) Cum adica nu putem sa plecam, am venit de bunavoie nu suntem la inchisoare.

- EA - (aceeasi pozitie, tonalitatea vocala a dansei incepea sa creasca) Daca plecati chem politia.

- Eu - Nu vă suparati doamna, au trecut deja mai mult de 48 de ore de cand sunt internat. Copilul nu a inceput un tratament, perfuzia o sa i se termine, nevasta si copilul nu pot sa doarma pentru ca ceilalti copii plang, este curent in camera, deja la copil a inceput sa-i curga nasul etc.

- Ea - Ce copil plange?

- Eu - Cel din camera de langa, si acum plange...

- Ea - A, la ala o sa-i dau mancare intr-o jumatate de ora si nu o sa mai planga.

- Eu - Ok, ala nu o sa mai planga, dar cand termina ala, incepe altul, iar dimineata cand in sfarsit nevasta adoarme, la ora 6 incepe curatenia (Mi-a zis nevasta ca s-a trezit de dimineata cu zgomot de scaune si masa ridicata pentru a putea sterge pe jos. Nu o sa inteleg niciodata de ce trebuie la ora 6 sa se faca curatenie, in timpul zilei de ce nu se poate face in timpul zilei sau de ce nu seara, sa nu fie nimeni deranjat. Pur si simplu ma depasesc asemenea lucruri. Sunt foarte multe firme in Cluj in care se face curat seara si nu dimineata cand orice copil si mama dorm, dupa o noapte de nesomn. Cei care nu sunt de acord cu noi, va rog sa faceti urmatorul experiment: stati langa niste copii care plang noaptea, si culcati-va la 3 - 4 dimineata, iar la 6 sa va treziti cu zgomot de facut curat sa vedeti cum o sa va simtiti).

- Ea (de data aceasta pe ton si mai ridicat) Domnule, nu intelegeti ca nu plecati nicaieri, chem politia etc (deja urla la mine)...

- Eu - Uitati-va la mine cum plec (in acel moment s-a ridicat de pe scaun si am avut impresia ca vine dupa mine sa vada cum "plec". Pe coridor m-am intors si am vazut ca nu era in spatele meu. Am intrat in camera, iar in secunda urmatoare a aparut doamna asistenta cu un doctor.

- El (domnul doctor) - Domnule nu puteti pleca nicaieri (nu l-am mai vazut pana atunci, nici eu nici sotia).

- Eu - Cum sa nu pot pleca, doar nu sunt in inchisoare (si acesta mi-a zis de politie)?

- El (domnul doctor) - Daca plecati trebuie sa semnati pe proprie raspundere hartia..

- Eu - Va semnez nu o hartie, ci 10. (A iesit pe usa si a plecat, am crezut ca se duce dupa hartie. Se intoarce in cateva secunde cu dosarul copilului - hartiiile de la UPU etc).

- Eu - Cum sa nu plec domnule, cand astazi toata ziua nu a fost nici un doctor la copil, doar asistenta cand i s-a pus a doua perfuzie, care o sa se termine in curand. (Intre timp doamna asistenta i-a luat perfuzia copilului - nu mi-am dat seama eram in discutie cu domnul medic - chiar daca in perfuzie mai erau cateva miligrame. In acelasi timp doamna asistenta tot arunca vorbe: "Daca plecati nu mai aveti ce cauta aici, nu va mai primeste nimeni etc ).

- Eu - Nu am vazut nici o analiza, cei la UPU mi-au zis ca "maine" (care deja era pe sfarsite) - o sa primiti si restul de analize (Cateva analize ne-au dat de la ISU, pentru ca i-au luat sange si am stat mai mult de o ora jumatate acolo, dar domnul care ne-a condus de la ISU la Pediatrie 1 a zis ca nu ne poate zice ce analize s-au facut sau daca au iesit bine (domnul doctor Calin Lazar a vorbit foarte frumos si ne-a zis ca analizele sunt destul de ok, doar ca este deshidratat si ca o sa i se puna 2 perfuzii pentru hidratare. Prin modul de a vorbi, domnul doctor ne-a linistit, ne-a transmis o anumita siguranta (copilul este pe maini bune - domnul doctor stie ce zice/face).

- El (domnul doctor) - nu au venit nici o analiza de la UPU, maine dimineata o sa vina. Asteptati va rog pana maine dimineata.

 

Am mai avut cateva discutii, iar in cele din urma sotia si copilul au mai ramas in spital.

 

In dimineata urmatoare m-am dus cu mancare la sotie si am zis ca astept sa vina domnul/doamna doctor (cine o fi fiind). Scenele de teatru au reinceput. Eu ma plimbam cu copilul in brate prin salon, iar sotia manca cand o usa se deschide brusc, iar o femeie cu o hartie de bucatarie pe care o tinea ridicata exclama:

- Aceasta este pentru doamna doctor și a plecat din salon (nici nu am apucat prea bine sa o vad cum arata). In acel moment pur si simplu m-am uitat la sotia mea si am inceput sa radem.

 

Nu au trecut decat 2 - 3 minute si usa se deschide larg trantindu-se, iar o femeie avand in mana un recipient care arata ca un lichid de spalat geamuri incepe sa pulverizeze spre chiuveta si spre vana pentru copii (exista vana langa chiuveta, pentru a putea spala bebelusii). Mirosul era insuportabil. S-a oprit brusc din pulverizat si incepe sa urle:

Ea - Cine a stat in patul asta? (Tin sa precizez ca intr-adevar m-am asezat pe patul respectiv in fund, iar cearceaful s-a incretit un pic).

Eu - Cred ca eu, pentru ca aici este doar un scaun si cat timp sotia a mancat, cred ca am stat eu cu fundul pe pat. Doamna a inceput sa urle ca din gura de sarpe, copilul deja se uita cand la mine cand la doamna respectiva speriat fiind de urletele acesteia. In momentul acela am ridicat si eu tonul si i-am zis va rog frumos sa iesiti afara si nu mai urlati, va cumpar eu cearceaf cu pat cu tot numai nu mai urlati. A plecat urland.

 

Nu a durat mai mult de 5 minute si apare in scena doamna doctor Kiss cu 2 medici rezidenti. De cum a deschis usa a inceput sa urle pur si simplu: nu respectati regulile acestui spital, ati folosit 2 paturi etc (Era luni dimineata si era prima data cand venea un medic sa-l evalueze - noi ne-am internat sambata seara).

 

- Eu - doamna doctor va rog frumos nu mai urlati, noi am incalcat o regula dumnevoastra incalcati 10 (eram nervos chiar nu mai puteam).

 

Au urmat 10 minute de discutii aprinse in care am prezentat si nemultumirile mele, dar doamna doctor o tinea pe a ei...

 

In momentul in care i-am zis ca nimeni nu ne-a aratat ce analize i s-au facut la copil si ca in aceasta dimineata ar trebui sa vina analizele de la UPU, aceasta a zis ca:

 

"Copilului nu i s-a facut nici o analiza, va rog sa ne ziceti daca sunteti de acord sa-i luam sange copilului sa i se faca analize si ca nu stiu ce analize i-au facut cei de la UPU". Nervii nostri erau la cote maxime.

 

In cele din urma i s-a luat sange si ni s-a spus ca majoritatea analizelor o sa fie gata pana la amiaza.

Seara m-am intors de la serviciu si teatrul a reinceput, dar cu alti actori.

Am cerut sa vorbesc cu doamna doctor pentru ca copilului nu i s-a dat nici un tratament toata ziua, de mancat nu vroia sa manance etc.

 

Conversatie cu doamna doctor Romanta Barbu:

 

Eu - Doamna doctor, am dori sa stiu daca au venit analizele.

Doamna Romanta Barbu: Nu au venit nici o analiza, luni dimineata o sa le aveti.

 

Printre alte discutii mi s-a zis ca nu o mi se dea analizele decat in momentul externarii si ca de ce ma intereseaza pe mine rezultatele, pentru ca acestea sunt folosite doar in 'interes clinic'. 

 

Pur si simplu am simtit ca suntem tratati ca si niste cobai (probabil asa si era).

 

Luni dimineata cand sa vedem si noi analizele ne-au zis ca de fapt nu s-a facut nici o analiza si ni s-a cerut acordul sa se ia sange si sa se faca analize. Am fost foarte suparati dar nu am avut ce face...

 

Totusi luni seara mi-am luat inima in dinti si am mers la cei de la UPU si am obtinut analizele facute de dansii (pentru ca stiam sigur ca i-au luat sange), iar acestia le-au printat si mi le-au dat.

 

Luni ziua am fost trimisi la medic specialist de ORL care a zis ca are otita. De luni pana miercuri am facut tratament de otita chiar daca si domnisoara Kiss si domnisoara Romanta Barbu au zis ca nu cred ca are nici enterocolita, nici otita (burta nu ii mergea si nici din ureche nu ii curgea nimic si nici nu avea simptome de durere de ureche).

 

Marti i s-au facut raze la o mana pentru ca au zis ca are simptome de rahitism (copilul a slabit in jur de 2.5 kg in aproximativ 4 zile nemancand nimic, probabil doar perfuziile l-au ajutat sa supravietuiasca).

 

Miercuri nu a mai rezistat nici nevasta si a plecat 'pe semnatura' din spital, copilul deja era si racit (am pus noi paturi si cearceafuri in geam, dar se simtea un curent de nedescris).

 

In zilele urmatoare am mers la o consultatie privata la un medic mai in varsta (profesor universitar), care ne-a zis sa oprim toate medicamentele pentru enterocolita si otita pentru ca, copilul nostru nu are asa ceva etc. si ne-a explicat toti parametri de pe analizele de sange si a fost si el mirat de ce am fost trimisi sa facem raze la manuta pentru validare rahitism etc. 

 

Din pacate, in Cluj-Napoca nu exista un spital privat care sa tina peste noapte un copil ...

 

Credeti-ma, nu am fost niciodata pretentios la mancare sau conditii, am crescut de la varsta de 1 an fara mama si cu un tata alcoolist si au fost zile intregi in care mancam doar mere sau doar prune, paine doar la ”zile mari”, dar pentru mine este dureros stiind ca pe aceasta mancare noi societatea (contribuabili) platim 10-20 lei si ea sfarseste intr-un tomberon - nu vreau sa intru in detalli gen eu platesc pe luna peste 500 de lei doar sanatatea, iar cand am avut o problema nu am prea mers la sistemul de stat pentru ca este aproape imposibil sa-ti rezolvi problemele acolo, prefer sa platesc si sa am si eu intrebari/clarificari referitoare la sanatatea mea, nu sa-mi fie aruncate in brate niste hartii etc. Nici la spatiul de locuit nu am avut pretentii, locuind de mic intr-o casa de lemn, cu pamant pe jos unde iarna era foarte frig, de multe ori ne era inghetata apa in casa dimineata cand ne trezeam si vroiam sa bem din galeata (multa lume nu-si imgineaza asa ceva, dar asa a fost sa fie).

 

Ceea ce mi se pare total impropriu in acest spital:

 

- geamurile foarte mari din lemn foarte vechi nu se inchid ermetic, nu neaparat ca este frig in camera pentru ca caloriferele sunt foarte fierbinti, dar sufla vantul prin ele ceva de nedescris) - energie consumata sa incalzeasca caloriferele degeaba

- mancarea din spital era necomestibila: ceai rece, fara zahar/miere (doar daca aveai de acasa), paine intodeauna era arsa si foarte tare, nici un adult nu putea sa o manance - bani irositi degeaba (sunt sigur ca noi contribuabili in cele din urma platesc aceasta mancare)

- personalul se comporta de parca ar fi niste zei acolo, pur si simplu considera ca jobul ala li se cuvine si nimeni si nimic nu ii poate atinge sau sa ti se raspunda la o intrebare. Pentru ei totul e normal, lucreaza acolo de prea mult timp 30 - 40 de ani - domnisoara Romanta Barbu mi-a si zis acest lucru: "Lucrez ca si medic de peste 30 de ani, nici eu nu am pus nici o intrebare oamenilor de pe ambulanta cand au ridicat-o pe mama bolnava fiind de Alzheimer, iar voi cu Facebook-ul si cu Youtube -ul vostru va permiteti sa ne cereti noua analize, si credeti ca vi se cuvine acest drept?” Eu lucrez la o firma privata, daca as avea o singura data atitudinea lor, as zbura afara in secunda urmatoare.

 

Am decis totusi sa trimit acest mail cu toata ca intamplare a fost cu cateva luni in urma, deoarece luna aceasta niste cunoscuti au ”nimerit” (au fost repartizati) in spital la dumnevoastra si ne-au povestit intamplari asemanatoare, pur si simplu ei nu si-au putut imagina ca mai exista asa ceva, mi-au pomenit si de domnisoara Kiss (si dumneaei lucreaza probabil de mai bine de 30 de ani 'in sistem'). Eu inteleg ca nu exista personal si ca aceste doamne doctor mai au putin pana la pensie, dar comportamentul lor este total inadecvat. Din pacate, probabil plangeri sunt putine, pentru ca o data ajunsi in spital toata lumea stie ca trebuie sa te comporti bine cu medicul (pentru ca in cele din urma de multe ori viata ta sau a unui membru din familie depinde de el), iar dupa ce pleci din spital speri din tot sufeltul sa nu mai ajungi niciodata in acel spital.

 

Va multumesc,

Niste parinti care au petrecut 4 zile bune in spital la pediatrie 1 - Str. Moților, nr. 68 -, si nu au fost multumiti de comportamentul personalului din spital”.

Comentarii Facebook