Duminica 22 Decembrie

Campania de screening GRATUIT pentru identificarea precoce a Tulburării de Spectru Autist continuă pe parcursul întregii luni Aprilie, la Cluj


Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj continuă campania de screening gratuit dedicat identificării precoce a Tulburării de Spectru Autist.     

Astfel, pe parcursul întregii luni aprilie, de luni până joi, în intervalul orar 12.00-14.00, părinții care sesizează anumite semne specifice autismului sunt așteptați la sediul Centrului Comunitar Județean Cluj situat pe strada Albert Einstein, la numărul 14.

În cadrul sesiunilor de informare și conștientizare, terapeuții Centrului de zi de recuperare pentru copii cu autism din cadrul DGASPC Cluj vor oferi părinților informații de specialitate cu privire la dezvoltarea copiilor și la simptomele asociate tulburării de spectru autist. De asemenea, pentru acei părinți care vin însoțiți de copiii lor, vor fi realizate activități de screening specifice, pentru depistarea timpurie a modificărilor pe care aceștia le întâmpină în dezvoltarea psiho-socială.

În ceea ce privește sesiunea de screening organizată în cursul zilei de marți, 2 aprilie, în cele trei ore dedicate activității au participat 15 părinți, iar în cazul a doi copii au fost înregistrate scoruri ridicate la evaluare. Aceștia au fost redirecționați către un medic specializat în psihiatrie pediatrica, pentru realizarea unei evaluări complexe.

Comentarii Facebook