Duminica 22 Decembrie

Campania ”Donează sânge, fii erou!” se defășoară la Cluj-Napoca în această perioadă


Organizația Studenților Mediciniști din Cluj organizează, în perioada 6-10 mai 2019, o nouă campanie națională de donare de sânge la Cluj-Napoca, prin care încearcă să crească numărul de donatori de sânge actual. 

Acest eveniment vine în continuarea campaniei naționale din perioada 15-19 aprilie 2019.

Evenimentele nefavorabile care au loc în fiecare zi ne demonstrează că ne confruntăm cu un deficit major de donatori de sânge atât la nivel local, cât și la nivel național. Am observat creșterea nevoii de sânge în multe arii medicale: boli oncologice, boli hematologice, diverse intervenții chirurgical și urgențe, precum și lipsa educației populației generale cu privire la actul donării de sânge și o scădere a influxului de noi donatori de sânge.

Anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge şi de preparate sanguine. Din păcate, nu de puţine ori, pacienţii şi cei dragi lor se confruntă cu lipsa sângelui din spitale, iar operaţiile şi tratamentele medicale de care au atât de multă nevoie sunt amânate.

România se află în continuare pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge - doar 3% din populaţia adultă (cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani) donează sânge. Cu toate astea, în situaţii limită, clujenii și în general românii au demonstrat solidaritate şi simț civic, stând ore în şir la coadă pentru a dona sânge. Chiar dacă pe moment aceste situaţii sunt rezolvate, nevoia de sânge este însă una constantă. Din păcate, sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința noastră și a celor din jurul nostru.

Sesizând lipsuri majore cu privire la informațiile pe care le deține populația generală cu privire la actul donării de sânge, am început demersurile pentru a susține prezentări ale proiectului în cadrul școlilor, facultăților și intituțiilor clujene, menite să sensibilizeze și să informeze tinerii cu privire la nevoia constantă de sânge și beneficiile de care dispun în urma actului donării de sânge, precum și distribuirea pe rețelele de socializare a unor broșuri informative. 

Considerăm necesare aceste evenimente deoarece ca studenți mediciniști credem că putem ameliora aceste neajunsuri ale sistemului transfuzional din România”, transmit reprezentanții OSM Cluj.

Cu ocazia acestei campanii dorim să reamintim populației de existența plaftormei „donez450” (www.donez450.ro), cu aplicația disponibilă în Appstore și Google Play, prin care dorim să facilităm comunicarea dintre Centrele de Transfuzie Sanguină și donatorii de sânge, utilizatori ai aplicației. Platforma a fost dezvoltată de către compania IT – Life is Hard – Work Soft în parteneriat cu proiectul „Donează sânge! Fii erou!” din cadrul Organizației Studenților Mediciniști din Cluj și LIONS Genesis”, mai spun organizatorii campaniei.

Cei care doresc să doneze o pot face la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 18, din Cluj-Napoca, în intervalul orar 07.30 - 13.30.

Comentarii Facebook