Duminica 22 Decembrie

Campanie de screening pentru cancerul de col uterin, la colonia de rromi de la Pata Rât FOTO



Femeile de etnie rromă din Cartierul Dallas, de la Pata Rât, au primit, miercuri, vizita unui centru mobil de screening pentru cancerul de col uterin.

Astfel, femeile au beneficiat, gratuit, de testul HPV, iar persoanele ale căror rezultate sunt pozitive vor primi apoi testul Babeș-Papanicolau.

Acțiunea face parte dintr-un program cofinanațat prin granturi norvegiene și se va desfășura până în anul 2017, iar testarea vizează populația feminină cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani

Este o acțiune de prevenire a cancerului de col uterin, finanțată prin Granturi Norvegiene și axată mai ales pe accesul femeilor de etnie rromă și a altor populații defavorizate la programele de prevenire a cancerului, organizate de Institutul Oncologic din Cluj”,a declarat dr. Florian Nicula, medicul coordonator al programelor de screening din cadrul Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță”, din Cluj-Napoca, el fiind și directorul acestui program.

Profesorul a anunțat că în cadrul programului vor fi testate 2.500 de femei, până în 2017. Momentat au fost testate 760 de femei din zone defavorizate din toată țara, iar în laborator au fost examinate peste 240 mostre, dintre care 42 au avut rezultate pozitive.

Femeile care au avut rezultat pozitiv vor primi informația astăzi, într-un plic sigilat, urmând să facă apoi testul Papanicolau. Cele care au rezultate pozitive și la acest test vor intra apoi la tratament la noi în Institut, iar terapia este gratuită ”, a mai precizat dr. Nicula.

Proiectul este desfășurat de Insitutul ncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță”, în parteneriat cu Oslo Universitetssykehus HF/Kreftregisteret din Norvegia, iar valoarea sa este de aproximativ 1,5 milioane euro, făcând parte dintr-un program de doctorat.

Am ales România pentru că această țară are cea mai mare rată de mortalitate cauzată de cancerul cervical din Europa și este important să facem ceva în această privință. Cancerul cervical poate fi prevenit prin vaccinare sau prin screening așa că acest program este menit să încurajeze cât mai multe femei să participe la aceste testări, deoarece România are o rată foarte mică de participare, în special în rândul persoanelor de etnie rromă. De aceea, eu sunt din Norvegia, lucrez la un doctorat în acet domeniu, încercând să conving persoanele de etnie rromă să participe la screening-ul pentru cancerul cervical și sunt în Dallas de două luni, am vorbit cu femeile de aici și am încercat să participe la aceste acțiuni”, a declarat Trude Andreassen, de la Univeristatea din Oslo.

Peste 50 de femei s-au înscris, marți, pe lista pentru a participa astăzi la screening, iar o parte dintre ele recunosc că nu este prima dată când își fac aceste teste, unele precizînd că obișnuiau să facă testul periodic.

Comentarii Facebook