Duminica 22 Decembrie

Cântăreții de la nunțile din Cluj, motiv de ceartă pe internet: „Nu avea abonament la YouTube și intrau reclame/Plâng, mă costă 4000 de euro”


Artiști care cântă sau mixează la nunțile din Cluj-Napoca au fost subiectul unei dezbateri aprinse pe rețelele de socializare. Internauții s-au împărțit în două tabere: cei care își doresc cântece live la astfel de evenimente și cei care preferă muzica aleasă de un DJ. 

Un clujean a relatat că nu a rămas niciodată impresionat de cântăreții care au animat petrecerile de la nunți. El consideră că obiceiul de a avea lăutari la evenimente este preluat din sudul țării și reprezintă numai o cheltuială în plus pentru miri și invitați care se simt presați să scoată mai mulți bani din buzunare. 

Nu am fost vreodată la o nuntă la care să spun că am rămas impresionat de cântăreața/ cântărețul/ band-ul nu știu care. Ba mai mult, mi se pare o cheltuială inutilă și melodiile cântate live acolo niciodată nu vor ajunge să sune la fel de bine ca originalul.

Mulți chiar nu au talent ori sunt foarte cringe (mai ales cei cu populară sau alte stiluri dubioase).

Mai demult nu erau așa nunțile în Cluj, asta cu cântăreții la nuntă e preluată din sudul țării în ultimii ani. În fine, fiecare să-și facă nunta cum vrea el/ea..

Rant aici, că na, nu ar fi frumos să mergi la finalul nunții să te plângi de decizia lor.. până la urmă ei trebuie să fie mulțumiți”, a scris un clujean pe o rețea de socializare. 

Comentariile nu au întârziat să apară. O clujeancă susține că obiceiul este văzut, mai degrabă, drept un motiv de mândrie pentru miri, care vor să-i mulțumească pe invitați și să adune mult mai mulți bani. Ea susține că a plătit numai 1000 de lei pentru un DJ și a rămas cu banii în buzunar. 

De fală. Acum 10 ani te costa 5000€ o trupă. Se ducea vorba ca dacă nu ai muzica bună și formație, lumea nu dă dar. Noi am plătit 1000 de lei la un DJ și am rămas cu banii în buzunar”.

Dezbaterile au continuat:

Nu e totuna cu muzica pusă de DJ pe laptop... O formație de cover-uri, dacă e bună, tot face atmosferă și aduce lumea pe ringul de dans

Fiecare face nunta cum vrea, noi am ales formație live și cam plâng când mă gândesc că mă costă 4000 de euro dar am vrut să fie atmosferă, iar formația pe care am ales-o a fost din experiența pe care am avut-o cu ei la altă nuntă. Oamenii nu au stat jos și au plecat mulți spre dimineața, pe la 3-4. La DJ nu este la fel, am luat în considerare și varianta asta.

În zona de est suntem noi, aici în mare majoritate se practică formația. Trebuie doar să ai grijă când o alegi și totuși mi se pare exagerat să ai pretenția să se audă ca pe YouTube sau Spotify. Nu cred că dacă mergi la un concert live o să fie la fel ca atunci când pui melodiile pe YouTube. Ca idee, unde am fost și era DJ, nu ne-am simțit bine; ritmul era continuu schimbat, melodiile întrerupte, unele nu aveau vibe de nuntă/botez etc., am dat inclusiv de DJ care nu avea abonament la YouTube și interveneau reclame

Oricine cântă live, de bine, de rău, atrage lumea la dans și bună dispoziție. Orice muzică ai în boxe unde se servește mâncare, și de background. Și la discotecă ai un DJ, în general, care mai animă lucrurile, dar și acolo — când începi să bagi muzică, inițial e cam mort până nu se îmbăta cineva suficient încât să danseze”.

Comentarii Facebook