Duminica 22 Decembrie

Cardul de Sănătate obligatoriu, amânat din nou



Cu toate că de la 1 iulie toți furnizorii de servicii medicale vor solicita cardul de sănătate, peste 350.000 de persoane nici nu l-au primit încă.

Astfel, președintele CNAS a anunțat că se vor mai acorda servicii fără a prezenta cardul până la sfârșitul lunii iulie.

"Continuăm să acordăm servicii atunci când cineva nu poate să prezinte cardu. Acest lucru la un moment dat se va opri. Probabil că la sfârşit de iulie, început de august va deveni doar cardul", spune Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Iniţial, cardul trebuia să devină obligatoriu la 1 februaie, însă termenul a fost mutat apoi pe 1 aprilie și mai târziu pe 1 mai.

Până la urmă șeful CNAS a anunțat că documentul va fi obligatoriu de la sfârşitul lunii iunie, dar se pare că nici termenul acesta nu este valabuil.

"Sistemul card funcţionează. Nu ne propunem să renunţăm la card. Din contră. Din acest moment, toată lumea trebuie să înţeleagă că nu mai există nicio cale de întoarcere", a mai spus preşedintele CNAS.

Comentarii Facebook