Duminica 22 Decembrie

Care sunt locurile de unde 90% dintre pacienții cu coronavirus au luat boala


Specialistul american Erin Bromage, de la University of Massachusetts Dartmouth, a explicat pentru CNN că sunt unele locuri de unde 90% dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 au contractat virusul.

”Trebuie să fim foarte atenţi la zonele închise, cu mulţi oameni şi cu o circulaţie slabă a aerului, acolo virusul se poate răspândi foarte uşor. Sunt situaţii pe care le putem evita. Orice mediu în care aerul este recirculat şi care găzduieşte mulţi oameni este un mediu pe care trebuie să îl evităm. Vorbirea, fie ea şi normală, înseamnă eliminarea de aerosoli. Cu cât vorbim mai mult sau mai tare, cu atât eliminăm mai mulţi aerosoli", a spus Bromage pentru CNN.

Acesta susține că oamenii TREBUIE să lucreze de acasă, să evite transportul public şi întâlnirile de grup, precum şi restaurantele.

90% dintre transmisii au fost consemnate în următoarele locuri

-transmitere în familie, în locuinţă

-transmitere la locul de muncă

-transmitere în transportul public

-în cadrul unor întâlniri de grup

-la restaurante

Comentarii Facebook