Duminica 22 Decembrie

Care sunt zilele libere de Paște! Ce amenzi riscă cei care nu le respectă

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj atrage atenţia angajatorilor în legătură cu faptul că prima şi a doua zi de Paşte, iar din acest an şi Vinerea Mare sunt zile de sărbătoare legală stabilite prin lege.

 

Conform Codului Muncii, în zilele de sărbătoare legală, angajatorii au obligaţia de a acorda zile libere lucrătorilor. Angajatorii, care au activităţi care se desfăşoară în regim continuu sau activitatea acestora nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, pot fi exceptaţi de la obligaţia de a acorda zile libere angajaţilor cu condiţia ca timpul lucrat în aceste zile să fie compensat, conform dispoziţiilor în vigoare.

 

Atenţionăm angajatorii asupra faptului că nerespectarea prevederilor Codului Muncii în zilele de sărbătoare legală, aduce cu ea sancţiuni contravenţionale cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei”, precizează inspectorul Şef al ITM Cluj, Daniel Octavian Păcurariu.

Comentarii Facebook