Vineri 22 Noiembrie

Căruțaș MORT DE BEAT s-a răsturnat în șanț. Trei persoane au fost rănite


Un clujean a cauzat un accident rutier, joi, în timp ce se deplasa cu o căruță pe raza comunei Aghireșu.

Un bărbat de 29 ani, din Aghireşu, în timp ce conducea un atelaj cu tracţiune animală pe raza comunei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în şanţul unui imobil din zonă.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului atelajului şi a unei femei de 51 ani, respectiv cu rănirea gravă a unei alte femei de 34 ani, persoane aflate în atelajul respectiv”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul de 29 de ani se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor ce se impun.

Comentarii Facebook