Duminica 22 Decembrie

Cât de greu respectă românii autoizolarea: 450 de persoane au fost puse în carantină pentru nerespectarea măsurilor


Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 450 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. 

De asemenea, 8 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile

Până în acest moment, la nivel național sunt înregistrate 906 cazuri confirmate de coronavirus. Dintre acestea, 86 au fost declarate vindecate, iar alte 13 persoane au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Comentarii Facebook