Duminica 22 Decembrie

Cât de mult încalcă românii legea? Amenzi de peste 3,2 milioane de lei și peste 100 de infractori prinși de polițiști într-o singură zi


Polițiștii din toată țara au intervenit, luni,  la peste 2.500 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Aceștia au aplicat aproape 9.000 de amenzi și au constatat peste 900 de infracțiuni.

La data de 17 februarie a.c., Poliția Română a organizat 199 de acțiuni și a intervenit la 2.585 de evenimente, dintre care 2.122 sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 937 de infracţiuni, dintre care 100 la regimul rutier”, anunță IGPR.

De asemeneam, 123 de persoane au fost surprinse în flagrant delict, alte 22 de persoane, urmărite național sau internațional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 45 de măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.942 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 3.200.000 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 616 permise de conducere și au retras 239 de certificate de înmatriculare.


Comentarii Facebook