Vineri 22 Noiembrie

Cât va costa Metroul la Cluj. Șansa clujenilor ar fi inovațiile viitorului

 

Primarul Emil Boc a dezvăluit că metroul de la Cluj va funcționa prima dată pe ruta Florești - Aeroportul Cluj, o distanță de circa 17 kilometri, dacă luăm ca reper Primăria din Florești.

 

Edilul șef a precizat că potrivit tehnologiilor actuale linia de metrou ar costa 100 de milioane de euro pe kilometru, dar că inovațiile viitorului ar putea să scadă prețul. 

 

Suntem în faza finală de pregătire a studiului de prefezabilitate. Vom avea o întâlnire cu experții de la Universitatea Tehnică. Am realizat o echipă consistentă de oameni pentru a-și spune părerea despre propuneri, conform cerințelor viitorului. Acest metrou este pregătit pentru viitor și nu pentru standardele actuale. Trebuie să avem în vedere toate exigențele care vor fi valabile în viitor. Sunt foarte multe lucruri de tehnologie. Metroul viitorului nu va mai avea captatoare electrice pe sus, ci va fi cu baterii electrice. Nu va mai fi nevoie să ai o suprafață atât de mare și asta va reduce și costurile. Vă dau doar un mic amănunt, dar mai sunt și alte chestiuni tehnice.

 

Suntem într-o fază avansată și sper ca la începutul lunii noiembrie, după ce se vor finaliza aceste întâlniri tehnice, să putem lansa studiul de prefezabilitate pentru metrou și să avem participanți importanți internaționali, care să ofere această soluție pentru Cluj. De aici începe toată discuția despre mobilitatea Clujului, spre 800.000 - 1.000.000 de locuitori și asta înseamnă un metrou care să vină de la Gilău sau Florești. Prima dată, am conceput proiectul de la Florești, pentru că aceasta este prima barieră pe care o avem la intrarea în oraș, ce facem cu mobilitatea dinspre Florești, și ne ducem până la Aeroport. Ne ducem pe etape și în funcție de finanțare vom stabili planul de implementare”, a spus primarul Emil Boc.

 

Întrebat dacă s-ar putea duce și spre Apahida, Emil Boc a spus: ”Nu mă faceți să vorbesc de ce va fi peste 40 de ani. Eu vorbesc de partea care se poate face prima dată. Cea mai presantă este axa est - vest, Florești - Aeroport, asta este presantă. Ne omoară și ne sugrumă, după care evident că poți merge cu metroul și spre Gilău și spre Apahida, dar să fim realiști. Nu avem banii toți, nu ne stau pe masă, ca să facem toate aceste lucruri dintr-o dată. Costurile sunt de 100 de milioane de euro pe kilometru, atât era preconizat să fie costul, dar acum cu noua tehnologie, eliminând captatoarele acelea pentru curent și micșorîndu-se dimensiunea de lucru, vor scădea și costurile. Vom vedea după ce se finalizează aceste studii de fezabilitate”, a spus Emil Boc, la o emisiune radio.

 

Știri de Cluj a luat ca traseu Primăria Florești, de pe strada Avram Iancu, și Aeroportul Cluj, între care distanța este de 17 km. Costul ar fi de 1,7 miliarde de euro, dar, dacă ne bazăm pe tehnologia viitorului, prețul ar putea să scadă spre un miliard de euro.

 

Oricum ar fi lucrurile stau mult mai bine față de declarațiile de acum câțiva ani, când primarul Emil Boc spunea că linia de metrou nu se poate face pentru că prețul ar fi de 5 miliarde de euro.

Comentarii Facebook