Într-o perioadă când inflația galopantă scade valoarea muncii plătite pe care o facem, mulți își întorc primirea și spre munca neplătită pe care milioane de românce o fac zilnic, fără nicio recunoaștere financiară. Toți o vedem, dar de ce nimeni nu vorbește despre munca „invizibilă” din propria casă?

Ziua începe de obicei în jur de ora 6:00 dimineața, când sună alarma, apoi vine pregătirea micului dejun și a pachețelului de la școală a copiilor, urmat de călcatul hainelor și pregătirea unei părți a prânzului. Apoi urmează alergatul spre muncă, unde de la 7:50 până la 16:45 – 17:00 uneori, muncești cu interes, sau cel puțin asta îți dorești. După cele opt ore de muncă, te întorci acasă, unde, începe al doilea job, cel neplătit: spălat, gătit, ordonat, spălat din nou și „timp de calitate cu cei mici”, măcar o oră, nu? Cam așa sună viața a milioane de românce.

În medie, o femeie din România petrece peste cinci ore pe zi muncind în propria gospodărie și având grijă de familie, spun datele Eurostat. Asta înseamnă 35 de ore pe săptămână, 140 de ore pe lună. E printre cele mai mari valori din UE. Prin comparație, bărbații români dedică mai puțin de trei ore pe zi pentru aceleași activități. 

Când vine vorba de îngrijirea copiilor, a bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilități din familie, 46% dintre românce alocă pentru asta măcar o oră pe zi, comparativ cu 25% dintre bărbații români. E cel mai mare decalaj de gen din UE, arată Indexul Egalității de Gen la nivel de UE pentru 2019, publicat anual de Institutul European pentru Egalitatea de Gen. 

Munca invizibilă. „Nu ai făcut nimic”

Spălatul, gătitul, călcatul rufelor reprezintă „munca neplătită”. Multe femei o numesc „jertfă”. Tot acolo intră și îngrijirea copiilor, a bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilități din familie. Pentru munca asta nu primești salariu. Nu primești nici prea multă recunoaștere.  

„Soțul zice de multe ori «Ce ai făcut?». El nu vede că tu din sufragerie până în baie ai ridicat ceva de pe jos și ai mai luat două scame de pe covor. Rutina asta nebună pe care o ai în spatele copiilor, făcând pentru familie și pentru ei toate lucrurile astea”, spune o româncă. În loc să primească o minimă recunpaștere pentru munca pe care o depun gratuit, majoritatea femeilor se confruntă cu reproșuri: „Am auzit alte cuvinte, multe reproșuri, că nu sunt bine făcute treburile”, mai spune femeia, potrivit Libertatea. 

„Este o vorbă din bătrâni. Lucrul femeii niciodată nu se vede niciodată”

Barometrului de Gen din 2018 a arătat că, în România, munca domestică e, de cele mai multe ori, apanajul femeilor. Nu înseamnă că nu sunt și bărbați care fac asta. Înseamnă doar că sunt mult mai puțini.  

• 82% dintre femei au spus că se ocupă de călcatul rufelor, față de doar 24% dintre bărbați; 
• 80% dintre femei au spus că spală haine, față de doar 26% dintre bărbați; 
• 77% dintre femei au spus că pregătesc mâncarea, față de doar 25% dintre bărbați; 
• 73% dintre femei au spus că spală vase, față de doar 26% dintre bărbați;
• 71% dintre femei au spus că fac curat în casă, față de doar 26% dintre bărbați. 

Povara muncii domestice se leagă și de nivelul economic. Cel mai puternic o resimt femeile sărace, cu mulți copii, ce trăiesc în condiții precare. Unele femei din clasa mijlocie, cu joburi bine plătite, angajează femei migrante sau din altă clasă socială și economică pentru a prelua munca domestică sau îngrijirea copiilor. De multe ori, munca aceasta e la negru. Inegalitatea de gen din sânul familiei e transferată astfel în lanțul global de îngrijire, au scris Clément Carbonnier și Nathalie Morel în 2015.

„Nu îl solicita, el are alte treburi de făcut”

În majoritatea familiilor din România, principalul motiv pentru care femeile ajung să se supraobosească este dat de partenerul de viață care nu se implică în viața de familie, sau se rezumă la „cel care aduca bani în casă” și „cel care se ocupă de vacanțele de familie, căci doar el are drept de ape, din moment ce doar el aduce banii”. Dar, când vine vorba despre teme, mâncare, ajutor în gospodărie, curățenie sau timp cu copiii, majoritatea partenerilor nu se implică deloc. Multe femei ajung la concluzia că neimplicarea bărbaților e din vina lor și că ele ar fi trebuit să fie managerul care împarte sarcinile și responsabilitățile, nu managerul care execută totul. Însă așa au învățat majoritatea de la mamele lor. „Soțul trebuie lăsat în pace, că altfel pleacă sau se strică echilibrul în casă”.

„Soțul trebuie protejat”

O altă concepție greșită a femeilor care devin cu timpul „invizibile” este aceea că soțul trebuie protejat. De pildă, femeile tind să creadă că indiferent de domeniul muncit, bărbatul are un loc de muncă mai solicitant, astfel că, în momentul în care ajunge acasă, acesta trebuie scutit de orice „greutate” și că are nevoie de „un climat mult mai lejer” după muncă, acesta trebuie înțeles. „Singure în gospodărie, fără ajutor de la parteneri. Asta era normalitatea”, spune o femeie. 

Cât valorează munca neplătită din gospodării? 

La nivel mondial, munca neplătită din gospodării, făcută de fete și femei, dacă ar fi evaluată la salariul minim, ar avea o contribuție la economia globală de cel puțin 10,8 mii de miliarde de dolari pe an, de peste trei ori dimensiunea industriei tehnologice globale, arată un raport Oxfam International.  

Începând din anii ‘70, au existat diferite propuneri ca munca aceasta să fie remunerată. Campania „Salarii pentru treburile casnice” (Wages for housework), de la începutul celui de-al doilea val de feminism, cerea recunoașterea muncii casnice, făcută preponderent de femei, printr-o formă de remunerare, astfel încât acestea să nu mai fie dependente de soții lor. 

În Italia, Giulia Bongiorno, avocată și senatoare din partea partidului de dreapta Liga, a propus în 2014 acordarea unui salariu pentru casnice. Remunerația ar fi acordată fie de stat, fie de partener, iar această măsură le-ar conferi demnitate și independență economică femeilor casnice, a argumentat Bongiorno. 

„Avem multe femei care mor în interiorul zidurilor gospodăriei, pentru că nu au independență economică”, a spus avocata, care a și inițiat legea anti-stalking în Italia. Propunerea ei a fost însă criticată de unii ca fiind „retrogradă”, imposibil de aplicat și chiar contraproductivă. Nu s-a implementat. 

România are unul dintre cele mai ridicate decalaje din UE între bărbați și femei când vine vorba de rata ocupării

Giulia Crișan a avut și cazuri în care femeia era singura din familie care producea venituri. Era agresată fizic, dar și economic, fără acces la banii câștigați de ea. Soțul păstra cardul ei de salariu, iar ea avea doar un abonament RATB. 

„El nu avea serviciu și când a fost audiat de instanță a zis că i se pare normal, că bărbatul este cel care ține banii familiei”, povestește avocata.