Rocsana Contraș, clujeanca ce s-a implicat în numeroase campanii de ajutorare a familiilor aflate în nevoie, trece printr-un moment dramatic. Sora ei geamănă, Simina, a fost grav rănită într-un incendiu devastator în Chicago, iar nepotul său Milan, în vârstă de doar 6 ani, și-a pierdut viața.
Simina se află în stare critică la spital, iar fiul ei mai mic, Dario, în vârstă de 3 ani, este acum în grija unor prietene ale mamei sale. Tragedia a avut loc într-un bloc de apartamente din West Rogers Park, Chicago.
Pompierii au intervenit de urgență, însă Milan nu a mai putut fi salvat. Simina a suferit arsuri grave și a fost transportată în stare critică la spital. În timpul intervenției, doi pompieri au fost răniți
Surioara mea geamănă este victimă a incendiului din Chicago, iar micuțul ei Milan, nepoțelul meu de 6 anișori, este decedat.
Singurele mele certitudini sunt că trupul mic a lui Milan va trebui înmormântat, Simina mai are un copilaș de 3 ani, ei nu mai au o locuință, singurele rude din State sunt părinții adoptivi ai fostului soț.
Simina este acum singură într-un spital din America, cu arsuri și încă inconștientă. Prietenele ei îngrijesc pe Dario și încearcă să ne țină la curent cu evoluția ei.
Va trebui să găsească resursele fizice și psihice să se întremeze. Putem să o ajutăm cu resurse materiale. Atâta putem noi.
Mă gândesc la micuțul Dario rămas în urmă cu un an fără tată, acum rămas fără frățiorul lui iar mama lui pe patul de spital.
Orice resurse financiare pentru cei doi o să conteze în tot procesul care va urma: de înhumare, de recuperare a mamei, de refacere a unui domiciliu.
Comunitatea românească din Chicago s-a mobilizat pentru a oferi sprijin familiei greu încercate. Prietenele Siminei se ocupă de îngrijirea lui Dario și încearcă să țină familia la curent cu starea ei.
Orice ajutor este binevenit pentru ca Simina să aibă o șansă la recuperare și să își poată crește fiul rămas în viață.
Citește și
Comentarii Facebook