Duminica 22 Decembrie

Cățel salvat dintr-o casă cuprinsă de flăcări la Cojocna. Din fericire, familia nu era în interior - FOTO


Un cățel a fost salvat de pompierii clujeni dintr-un incendiu produs la Cojocna, în a doua zi de Paști. Luni dimineața, 17 aprilie, pompierii au fost chemați să stingă o casă dezafectată din din localitatea Boj-Cătun, comuna Cojocna. 

Această clădire era folosită drept locuință de către o familie, însă din fericire oamenii erau plecați la momentul producerii incendiului.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 05:00, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă. Flăcările s-au manifestat la acoperiș pe o suprafață de aproximativ 200 mp, precum și la o cameră interioară de 40 mp.

Au ars bunurile din cameră, cum ar fi televizorul, paturi și dulapul cu haine. În timpul intervenției, pompierii au salvat din foc un câine și au mai evacuat din camera cuprinsă de flăcări o butelie și frigiderul.

Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Operațiunile de stingere au durat aproximativ două ore, forțele revenind de curând la bază.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit la o instalație improvizată.

Comentarii Facebook