Duminica 22 Decembrie

Doi frati din Iara au furat 6 cazane de tuica

Doi frati, care in ultima luna au furat 6 cazane de tuica din comunele Baisoara, Iara si Mihai Viteazu, au fost retinuti.

Cei doi au fost opriti in trafic intr-un control de rutina si nu mica le-a fost surpriza politistilor cand au gasit un cazan de tuica in portbagaj si alte componente folosite la filtrarea tuicii. In plus, soferul, un tanar in varsta de 18 ani, nici macar nu avea permis de conducere.

Cazanul de tuica gasit in masina a fost furat cu putine ore in urma din comuna Iara, de P. DAN MIHAI, de 18 ani, si de fratele sau P. NICU VIRGIL, de 25 de ani.

Cei doi au fost dusi la politie si acolo s-a stabilit ca au mai furat in total 6 cazane de tuica, 4 de la vecinii lor din comuna Iara, iar alte doua din comunele invecinate.

Prejudiciul total este aproximativ 58.000 lei si a fost recuperat in proportie de 25 %. Cei doi au fost arestati pentru 29 de zile pentru furt calificat si conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fara permis de conducere. Cei doi risca pana la 7 ani de inchisoare.

Comentarii Facebook