Duminica 22 Decembrie

,,Ce fac băieții cu mașini puternice” - Drifturi periculoase, fum și viteză în Cluj! Cei care locuiesc în zonă se plâng de zgomot de ani de zile - VIDEO


Pasionații de mașini din Cluj au un loc special unde se strâng, destinat curselor ilegale și drifturilor nocturne. 

Săptămânal amatorii de senzații tari, fie ei motocicliști sau șoferi, se adună  la ”4benzi”, drumul din zona Lombului de la Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC).

Spectacolul atrage zeci de tineri care stau cu sufletul la gură, la fiecare mișcare a șoferilor.

Deși show-ul este impresionant, este pe atât de periculos.

Un șofer a fost filmat asară, tocmai în această zonă, făcând drifturi chiar în apropierea mulțimii care îl filma. La un moment dat, tânărul iese din mașină și își turează motorul la maxim, alături de un motociclist care face același lucru.

Clujenii care locuiesc pe dealul lombului sunt de-a dreptul disperați de aceste manifestări. Cursele ilegale țin până târziu în noapte, aceștia confruntându-se cu zgomotul infernal săptămânal.

,,Uitați ce fac băieții cu mașini puternice. Acest individ terorizează vecinii de la 4B și Clujul de 3 ani", a transmis un cititor Știri de Cluj.

,,Fac gălăgie ce nu poate fi descrisă în cuvinte”- Curg sesizările la Primăria Cluj după plimbările nocturne ale motocicliștilor pe lângă casele clujenilor


Comentarii Facebook