Duminica 22 Decembrie

Ce măsuri ia Primăria Cluj pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus


Autoritățile române au impus o serie de măsuri drastice pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus COVID-19, printre care închiderea școlilor, anularea zborurilor către și din Italia și anularea tuturor evenimentelor la care participă peste 1.000 de persoane.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că și la nivelul municipiului Cluj-Napoca au fost luate o serie de măsuri pentru a putea ajuta la prevenirea infectărilor.

Pentru tot ce înseamnă igienă personală și colectivă, pe de-o parte întărim recomandările acestor măsuri la nivel personal, adică de la spălatul pe mâini, până la dezinfecția tuturor spațiilor cu caracter public, autobuze, centre de relații cu cetățenii, adică grijă suplimentară”, a declarat Boc în cadrul unei emisiuni radio.

De asemenea, primarul a precizat că se acordă o grijă suplimentară și față de bătrânii care sunt la domiciliu.

Avem un serviciu pentru persoanele singure și bătrânii la domiciliu. Acest serviciu este suplimentat cu un număr de personal ca să facă față solicitărilor și aici mă adresez în special persoanelor de vârsta a treia, cu recomandarea de a evita la maxim plimbările sau ieșitul în spațiile publice, în afară de deplasările necesare, cum ar fi cele pentru medicamente sau hrană, pentru că, așa cum arată toate analizele, persoanele de vârsta a treia sunt cele mai expuse acestui virus. Le recomand să ceară ajutor Primăriei pentru anumite activități și să rezume la un nivel minim deplasările îm spațiul public, cel puțin în perioada aceasta, până când se stabilizează lucrurile”, a mai precizat Boc.

De asemenea, conform edilului-șef, la Spitalul Județean Cluj au fost comandate materiale sanitare suplimentare, astfel încât să fie acoperit necesarul în această perioadă de risc.

Comentarii Facebook