Sambata 14 Decembrie

Ce spun reprezentanții Spitalului de Copii Cluj, despre condițiile de igienă de la Pediatrie 1? O mămică a rămas cu un gust amar după internare


O mămică care a fost internată cu bebelușul său la Pediatrie 1 în Cluj-Napoca a avut o experiență neplăcută legată de șederea în spital.

Femeia a explicat că nu a avut apă caldă, a găsit gândaci, rugină și mobilier depozitat pe baloane. Aceasta a menționat că a găsit lenjerii murdare iar mămicile au fost mutate dintr-un salon în altul deseori.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, dr. Dreghiciu Daniela, a venit cu lămuriri despre situația clinicii de Pediatrie 1. 

,,Vizavi de planul de dezinsecție, există un plan de dezinsecție periodic, dar de câte ori este nevoie rechemăm dezinsecția. Rugămintea față de toate mamele este să informeze direcțiunea sau șeful de secție. Sunt clădiri vechi în care apar, dar eforturile noastre sunt să eliminăm astfel de probleme.

(N. red cu privire la apa caldă) S-a anunțat că înlocuim o conductă, noi acum o înlocuim, există lucrări în curs care au dus la situația asta. Grupurile sanitare au fost toate renovate și avem personal de îngrijire, dar cerem și sprijinul părinților în a menține și a nu arunca în grupurile sanitare scutece haine, lucruri care să înfunde toaletele. Grupurile sanitare au fost renovate.

Se poate să fie mutați dintr-un salon în altul(n.red pacienții), pentru că tu trebuie ca medic de gardă să grupezi copiii în funcție de probleme.  Dacă ai nevoie de un salon pentru un copil cu o problemă respiratorie trebuie să-l muți și să dezinfectezi pentru următorul copil.

Curățenia chiar se face și vizavi de lenjerii încercăm să le schimbăm cât de des posibil. Ne trebuie puțin sprijin din partea părinților și în menținerea curățeniei dar și în sesizări. Vizavi de cădițele din saloane, suntem de doi ani proces  de renovare la Pediatrie 1 și există un proiect de renovare și pentru următorul an. Sunt clădiri vechi la care se muncește în permanență.

(n.red Pe balcon) Este mobilierul propus pentru casare, este mobilierul vechi. Pe balcon nu este de ieșit cu copiii bolnavi, există niște riscuri vizavi de balcone. Mamele își doresc foarte mult să aibă balcoanle deschise, însă propunerea va fi de închidere a balcoanelor.”, a explicat dr. Dreghiciu Daniela, purtător de cuvânt al spitalului, pentru Știri de Cluj.

Comentarii Facebook