Duminica 22 Decembrie

Ce spune Compania de Apă Someș despre lipsa presiunii la apă în Florești, zona Florilor

 

Compania de Apă Someș a explicat că presiunea scăzută la apă pe strada Florilor și în Tăuți se datorează unei avarii.

 

A avut loc o avarie pe strada Florilor, care a fost remediată în cursul zilei de marți, 11 iulie. Din păcate, stația de pompare a apei a intrat în suprasarcină din cauza avariei și s-a defectat. Această stație de pompare împinge apa în zonele mai înalte de pe strada Florilor și Tăuți.

 

Acolo sunt echipe de la automatizări și de la rețele, care lucrează pentru a remedia defecțiunea”, a explicat Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someș.

 

Stația de pompare de pe strada Florilor deservește 9.000 de apartamente și zona Tăuți.

 

Legat de acuzațiile locuitorilor că se construiește prea mult față de potențialul rețelei de alimentare cu apă, Lucian Croitoru a spus că ”nu dăm avize în cazul în care nu se respectă prevederile. Acolo unde se construieste un ansamblu pe o zonă înaltă se cere în aviz să se prevadă stație de ridicate a presiunii. Mai departe, dacă acel constructor nu respectă avizul și proiectul nu mai e treaba noastră”.

 

Familiile afectate spun că rămân fără apă în intervalul 19.00 - 21.00, dar acest lucru se produce din cauza consumului ridicat.

 

Avaria la stația de pompare ar urma să fie remediată în cel mai scurt timp, fără ca oficialii Companiei de Apă Someș să poată oferi o dată exactă.

Comentarii Facebook