Duminica 22 Decembrie

Ce spune Emil Boc despre mutilarea Grupului Statuar ”Școala Ardeleană” - FOTO


Emil Boc i-a atacat pe cei care critică acum mutilarea Grupului Statuar ”Școala Ardeleană” și le transmite că ar fi trebuit să vină la dezbaterile privind lucrările de pe strada Mihail Kogălniceanu. 

Soluția a fost a specialiștilor pe care îi lăudați, dar nu este bună pentru că nu răspunde la nevoile și așteptările oamenilor. Așa că am decis să cer reamplasarea statuii pe soclu. Eu am fost primul care s-a dus acolo și a cerut asta. După ce am sesizat eu, toți au început să-și dea cu părerea în loc să spună că Primăria a fost cea care a corectat acest lucru. Nimeni de la Comisia de Monumente nu a ieșit să-și apere soluția, deci lasă-l pe primar ”să-și ia toate castanele”. Dar eu doar am corectat acest lucru. De un an de zile s-au aprobat toate modificările pentru acest proiect, dar nimeni nu e interesat de dezbaterea publică. Am intervenit, după care imediat a apărut corul de critici. Dar de asta sunt primar, ca să pun lucrurile în ordine”, a declarat Emil Boc, la Napoca FM. 

Edilul a declarat că a fost sesizat de rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David: ”Este singurul care a făcut acest lucru. Daniel David, rectorul UBB, nu a ieșit să bată toba, a fost fair-play, mi-a transmis sa văd dacă acest lucru este în regulă. Am fost și am dispus proiectantului să reamplaseze pe soclu statuia”, a mai sous Emil Boc. 

Grupul statuar ”Școala Ardeleană” a fost dat jos de pe soclul realizat de sculptorul Romulus Ladea și amplasată direct pe granit.

9874c1712cd5e78f44ff01756e9baf92.jpg

Comentarii Facebook