Duminica 22 Decembrie

Ce spune Poliția Cluj despre imaginile șocante cu câinele legat și tras de mașină în Săndulești. Bărbatul a fost amendat cu doar 1000 de lei


Cruzime inimaginabilă din partea unui bărbat din Săndulești. Acesta a fost amendat, cu doar 1000 de lei, după ce în spațiul public au apărut imagini în care clujeanul conduce în timp ce câinele este tras cu o sfoară de mașina aflată în mișcare.  Pe numele lui a fost deschis și un dosar penal 

,,La data de 3 iulie a.c., în urma apariției în spațiul public a unor imagini în care se observa cum un exemplar canin este legat la nivelul gâtului de un autoturism aflat în mișcare, precizăm că polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări din oficiu.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit identitatea proprietarului exemplarului canin, fiind vorba despre un bărbat de 50 de ani, din comuna Săndulești, județul Cluj.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

În cauză a fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004, cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă.”, transmite IPJ Cluj.

În urma controlului realizat de medicii veterinari de la Protecția Animalelor, a fost constatat faptul că patrupedul nu necesita îngrijiri medicale, nefiind constatate leziuni.

VIDEO. Imagini terifiante surprinse pe un câmp din Cluj/Și-a legat câinele de mașină și l-a târât sute de metri

Comentarii Facebook