Ceasurile inteligente ar putea depista infectarea cu COVID-19 înainte de apariția simptomelor


Ceasurile inteligente au funcțiile de sănătate necesare pentru a depista noul coronavirus cu mai multe zile înainte ca acesta să-și facă simțită prezența. Lipsesc doar corelarea acestora și suportul software.

Smartwatch-urile pot depista infectarea cu COVID-19

Mai multe studii științifice realizate în ultimul an au ajuns la aceeași concluzie: smartwatch-urile actuale pot depista COVID-19 cu suficient timp înainte pentru a ajuta la limitarea răspândirii.

Conform cercetătorilor de la Mount Sinai, Apple Watch poate depista micile modificări ale ritmului inimii provocate de noul coronavirus cu o săptămână înainte ca pacientul să simtă primele simptome.

Derulat în perioada 29 aprilie - 29 septembrie 2020, studiul publicat sub titulatura „Warrior Watch” a avut în vedere 297 de persoane care lucrau în sistemul de sănătate. Acestea au purtat fiecare câte un Apple Watch pe care a fost instalată o aplicație specială, ce măsura variația ritmului cardiac.

Ceasurile indică schimbările ritmului cardiac

Un studiu similar, realizat de Universitatea Stanford, a descoperit că mai multe smartwatch-uri, printre care unele produse de Apple, Garmin și Fitbit, au scos în evidență că 81% din pacienții testați pozitiv au avut același tip de modificări ale ritmului cardiac cu până la 9 zile și jumătate înainte de apariția simptomelor.

Depistarea cât mai timpurie a virusului este esențială în lupta împotriva răspândirii acestuia, iar smartwatch-urile par să fie în cea mai bună poziție să ajute în acest sens.

Acum că studiile au scos la iveală acest lucru și dacă este, într-adevăr, doar o chestiune de dezvoltare a unei aplicații care să urmărească indicatorii necesari, care există deja separat, este posibil ca în următoarele luni să vedem un mare număr de smartwatch-uri care să se promoveze pe baza acestei funcții.


Comentarii Facebook