Miercuri 25 Decembrie

Ceață la nivelul județului Cluj! IPJ Cluj: Recomandări pentru șoferi, pentru prevenirea accidentelor rutiere în traficul pe condiții de ceață


Având în vedere avertismentul emis de Administrația Națională de Meteorologie cu privire la prezența fenomenului de ceață la nivelul județului Cluj, care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului, polițiștii rutieri transmit recomandări menite să prevină evenimentele negative din trafic. 

Informați-vă și pregătiți-vă înainte de a pleca la drum!

Un aspect foarte important este acela de a vă informa temeinic despre condițiile meteo și despre starea drumurilor sau restricțiile impuse pe anumite sectoare de drum.

Luați în calcul folosirea rutelor alternative care pot fi mai puțin aglomerate decât arterele principale.

Puteți obține informații cu privire la condițiile de trafic rutier, evenimente rutiere și eventuale rute ocolitoare prin intermediul Centrului Infotrafic al I.G.P.R.

Verificarea stării tehnice a autoturismului

Anterior deplasării, asigurați-vă că instalațiile de iluminare, semnalizare, climatizare și dezaburire sunt în stare bună de funcționare.

Verificați nivelul uleiului, combustibilului, antigelului și al lichidului de parbriz.

Conducerea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este permisă doar dacă acestea sunt echipate cu anvelope de iarnă, conform prevederilor în vigoare.

Atenție la viteza cu care circulați!

Respectați cu strictețe regimul legal de viteză și adaptați-o în funcție de condițiile de drum, astfel încât orice manevră să poată fi efectuată în condiții de siguranță.

Reamintim faptul că atunci când partea carosabilă este acoperită de cu zăpadă, gheață sau polei ori când vizibilitatea este sub 100 de metri în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente, conducătorii de vehicule sunt obligați să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localității.

Evitarea pericolelor

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini este recomandat să folosiți cu precădere frâna de motor.

În cazul în care rămâneți în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie să fie așezate la o distanță mai mare de autovehicul în condiții de vizibilitate redusă.

Nu bruscați comenzile autovehiculului și păstrați în mers o distanță suficientă pentru a putea opri în condiții de siguranță.

Recomandări pentru pietoni

Polițiștii le recomandă pietonilor să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă.

În cazul în care se deplasează pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, pietonii sunt rugați să folosească mijloace de semnalizare luminoasă (lanternă sau alte dispozitive) sau să poarte o vestă reflectorizantă.

Comentarii Facebook