Duminica 22 Decembrie

Cei doi copii dispăruți din Cluj, de la Pata Rât, au fost găsiți în Teleorman - FOTO


Cei doi minori, de 14 și 15 ani, care au dispărut din Cluj-Napoca, au fost găsiți în Teleorman. 

În cursul serii de duminică, 11 iunie, polițiștii i-au identificat pe cei doi minori, în vârstă de 14 și 15 ani, plecați voluntar la data de 10 iunie a.c., în județul Teleorman.

Polițiști urmează să stabilească toate împrejurările referitoare la plecarea voluntară a acestora. 

La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 20.20 polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că minorii COVACI GHEORGHE, în vârstă de 14 de ani, și LĂCĂTUȘ AVERESCU, în vârstă de 15 ani, ar fi plecat voluntar la data de 10 iunie a.c., în intervalul orar 14.00 – 17.00, din zona denumită popular Pata-Rât, din apropierea localității Pata, comuna Apahida, iar până în prezent nu au mai revenit.

Cei doi copii au fost preluați de Direcția de Protecție a Copilului Teleorman și cazați, urmând ca în zilele următoare să fie transportați înapoi, la Cluj. Surse din cadrul Direcției au precizat că cei doi s-au urcat într-o mașină cu un necunoscut, care le-a promis că îi duce la muncă în Teleorman, dar nu se știe încă ce a urmat.

Cert este că cei doi nu au fost victimele unei infracțiuni. 

Comentarii Facebook