Miercuri 18 Decembrie

Cel mai mare bețivan din ultimele luni a ajuns în arestul Poliției Cluj - VIDEO


Polițiștii au dat în trafic peste un șofer în comă alcoolică. Oamenii legii spun că era atât de beat încât nu putea vorbi bine, fiind, probabil, cel mai turmentat șofer depistat la volan în ultimele luni.  

La data de 18 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, depistat la volanul unui autoturism, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost depistat de polițiști la data de 16 august a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Avram Iancu, din municipiul Câmpia Turzii.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat (3 la mie în sânge), motiv pentru bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Cazurile de șoferi băuți la volan ar trebui să fie mediatizate maiintens, pentru că aceștia pun în pericol viața altor persoane nevinovate. 

Redăm mai jos o compilație cu imagini susprinse de-a lungul timpului în trafic, la raziile cu oamenii legii. 

Foto: Ilustrativă captură YouTube

Comentarii Facebook