Duminica 22 Decembrie

Cel mai mare site de torrente din lume a fost blocat. Google nu te mai lasă să intri pe el


Site-ul de torrente ”The Pirate Bay” a fost blocat de Google zilele trecute.

Timp de o foarte lungă perioadă, The Pirate Bay a devenit sinonim cu conceptul de piraterie prin rețeaua torrent. În același timp, a fost subiectul mai multor procese. Fondatorii au ajuns după gratii, iar domeniul original a fost închis în urmă cu câțiva ani. În schimb, clonele, cu aceeași bază de date în spate, au apărut precum ciupercile după ploaie, scrie playtech.ro.

Totuși, de cîteva zile, cei care vor să acceseze site-ul folosind browserul Google Chrome vor avea parte de o surpriză.

În funcție de zona în care vă aflați pe glob, așteptați-vă să primiți un mesaj în engleză similar cu ,,Site-ul conține programe malițioase. Atacatorii de pe ThePirateBay.org pot înerca să vă păcălească să instalați programe care vă vor afecta negativ experiența navigării pe internet. De exemplu, s-ar putea ca după aceea să aveți altă pagină principală în browser și semnificativ mai mult reclame pe paginile web pe care le accesați de obicei.”

Momentan este vizat doar ThePirateBay.org, dar este doar o chestiune de timp până când lista va deveni mult mai stufoasă decât atât.

Comentarii Facebook