Cel mai renumit medic de urgențe din Cluj, condamnat la închisoare cu suspendare
Medicul Adela Golea, conferențiar universitar și director medical al Spitalului Clinic Județean Cluj, a fost condamnat la un an și nouă luni, cu suspendare.
Interesant este că judecătorul a amânat pronunțarea de patru ori, semn că luarea unei decizii a fost dificilă, dar cu toate acestea fapta pentru care a fost condamnat medicul nu există.
Medicul Adela Golea a fost șeful UPU SMURD Cluj și al Unității de Primire a Urgențelor (UPU) Cluj. În ultimii doi ani a ocupat funcția de director medical al Spitalului Clinic Județean Cluj.
În perioada în care a fost medic șef la UPU Cluj, Adela Golea a dat un ordin pentru a preveni supraaglomerarea unității, care se ”sufoca” din cauza numărului mare de cazuri, unele care putea fi preluate de alte unități de primire a urgențelor . Ordinul respectiv se referă la faptul că medicii și asistentele medicale trebuiau să se ocupe cu prioritate de pacienți și nu de cazurile de șoferi cu alcoolemie în sânge, aduși de polițiști.
Acest ordin a fost privit de IPJ Cluj ca un abuz în serviciu, Adela Golea fiind trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată.
Procesul a debutat în data de 18 aprilie 2018, dată la care Curtea Constituțională a României a tranșat chestiunea abuzului în serviciu și anume că fapta există doar dacă a fost încălcată o lege sau o ordonanță de guvern. Numai că, activitatea și obligativitatea recoltării de sânge de la șoferii care au consumat băuturi alcoolice este reglementată de ordinul 1512/2013 a Ministerului Sănătății.
Potrivit ordinului 1512/2013, cu modificările ulterioare, arată că polițiștii se puteau adresa celor șase camere de gardă din Cluj-Napoca, nefiind obligativitatea UPU Cluj să recolteze probe biologice. ”Recoltarea probelor biologice de la persoane implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier ... se poate face doar în cadrul oricărei unități de asistență medicală autorizate sau în instituții de medicină legală”.
”O întrebare firească este de ce Adela Golea a fost condamnată ca instigator, în timp ce făptuitorul, asistenta medicală în cauză, care ar fi refuzat să recolteze proba de sânge, a primit clasare pe motiv de impunitate. În acest caz, intră în acțiune articolul 18, aliniatul 2, din Codul Penal care extinde efectul cauzelor justificative şi asupra participanţilor. Cu alte cuvinte, dacă asistenta medicală a scăpat de efectul legii penale, la fel trebuia să se întâmple și cu medicul șef de la UPU”, a explicat un profesor de drept penal, conform Evz.ro.
29 Comentarii
Mă, dacă așa a zis dom profesor de penal, așa o fi. Numai eu cunosc vreo doi profi de penal...de mă mir că n-au ajuns procurori.
Carevasăzică "impunitatea" asistentei se naște din ordinul direct, primit de la șefa spitalului, nu din alte motive, duoă cum zice profu dă penal.
Amu, la drept vorbind o fi aglomerație la UPU,da' mă gândesc că nici… Citeste mai departe
@Artera Femurală: Te bagi ca musca-n c a cat...ai fost acolo ca sa stii ca exact asa au stat lucrurile?.....
Cum mosa-sa pe ghiata, nu a inceput Untoldu sulii si deja astia din beciul igrasios de pe Motilor sinteti drogy. Mai pastai golite si batute cu parul, dar mult mai il lingeti acolo, in fund, pe EL Caudillo asta trombonist cu Somesul lui navigabil. Hoaspe de limbici din subsolul de rahat.; cladirea aceea nu-i a lui Boc, tatal vostru, ea apartine cetatenilor,… Citeste mai departe
@Bocilian: M.ie PSD...
Budapesta, pământ românesc.
Bravo , zi-le domnu Geo.
Trebuie avansat la CEDO. Mizeria asta nu are cum sa reamana asa.
Daca e nu e voie sa faci prioritzari, e ok sa il tratezi primul pe cel mai grav care ajunge ultimul?
@dada: Corect - înainte până se mai poate. Sentința injustă trebuie anulată. În plus, cred că i se cuvin despăgubiri morale D-nei Dr. pentru trauma suferită. E culmea, unul care salvează vieți, să fie astfel maltratat de sistem.
@Ina: Asta este situația dacă acceptăm să fim un stat de securiști. Deci aici dacă profesionistul care sunt prioritățile de acordare în caz de urgență , trebuie să vină nenea milițianul și să recolteze probe tamam la urgență ,la alte centre de recoltare nici nu se poate. Unde ești mare cavaler a dreptății nene ungureanu , sau nu mă auzi? tu care pretinzi… Citeste mai departe
@dada: clar inca un caz de conspiratie mondiala de data asta impotriva unei singure persoane
Serviciul de intoxicare din beciul igrasios in actiune, IT-stii soldoveni unu si unu angajati de Piticanie pe bonuri de masa la cantina primariei sau bonuri la antoldul drogatilor gengbang la grup, din orasul smarth, care scuipa clujeni in staga si dreapta, jignesc cetateni pasnici, neutrii, ameninta, dau copy paste la aricole si comenturi vechi, fura… Citeste mai departe
@eliS: Nu faceti decat sa-mi dati dreptate, lindeni intestinali, imprastiati mesajul meu sa ajunga la toti clujenii, care s-au saturat de voi si de Pitic, cadecurand va voi gasi si ve-ti primi din partea mea cateva palme barbatesti, pe care le meritati in plin!
@Bocilian: palme peste fundic, umorist depășit comunist?
“catdecurand”?
Iar te faci de cacao, nu vrei sa-ți depășești condiția?
Îți păstrezi titlul?
@eliS: sa începi căutarea in tchizda lui ma- ta sifilitica, n-ai tu fata de subsol.
Deci ce sa intelegem. Ca hotararea instantei nu este justa? Ce sa facem acum? Luam ca buna hoatarea luata de stiri de cluj? Vad ca ati publicat si motivarea hotaririi voastre. Bine macar ca acum stiu unde sa ma uit pentru sentintele adevarate.
@Coco: ca daca vrei Justitie cum vrei tu, vii aici la stiridecj, nu la Tribunalul Cluj ...
VINE garcea care da limbi la asistente si HOP se baga in fata !!! !!! ca de GARCEA cu doua table !!! restul urgentelor ??? PuLitai ,,cam ******
@lkw: hai bre nu-ți fie oftică. Ai încercat și tu limbi și nu te-au lăsat ?
Poate erau pe stop săracile.
Sau tu treci și pe roșu, n-ai treabă ?! Nebunule.
Conspiratia internationala la treaba!....
@gigi:
Activarea, gasca penală a curentului anti Boc și Tise.
Ne invadează șobolaniiiiii!
Cam asta este la Cluj.Politistii au si judecat cauza .Judecatorul a fost probabil un politist sau mare prieten cu acestia.Ce si-a spus judecatorul, eu sunt politist in sala de judecata. iubesc politia,asa ca doamna doctor daca nu sunteti politista , imi pare rau, va condamnam.Judecatorul nu s-a supus nici legii,nici propriei constiinte.Acum viata e… Citeste mai departe
@Cornel: asa e la rromani, si cand dragnea zicea ca si magistratii ar trebui sa raspunda pt faptele lor.....voi ati zis pooola.... na ***** sa o beliti dragilor cand o sa va condamne unu ca "ashe vre muschiu lui"
@andi: din ciclul "și ungur și episcop": "arată-mi blănița" - Ha, ha, ha!
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/in-pat-cu-episcopul-in-plina-sarbatoare-a-pastelui-episcopul-reformat-csury-istvan-e-implicat-intr-un-scandal-sexual-cu-acuzatii-de-adulter-hartuire-si-santaj-148467.html
@andi: mă Șòny, să-l s.gi pe Drajnea...bine ? Si amândoi pe mine.