Duminica 22 Decembrie

Centura Cluj-Florești, subiect de glume. Săturați de promisiuni, oamenii fac haz de necaz: „Dacă prinde Bolojan vreo 20 ani mandate pe Cluj”


Proiectul Centurii Metropolitane, promisă de un deceniu de administrația Boc, a ajuns subiect de glume pentru clujeni. Obosiți de promisiunile electorale oamenii mai fac și haz de necaz pe seama eternelor discuții despre motivele pentru care aceasta nu s-ar face.

Amintim că, Boc a fost băgat în corzi pe tema Centurii Metropolitane, fiind acuzat că nu își asumă vina pentru că a eșuat și a doua licitație pentru acest proiect deosebit de important. Primarul a fost deranjat când i s-a spus că la Oradea, Ilie Bolojan, a atras foarte mulți constructori pentru centurile pe care le face, iar la Cluj, după două licitații, s-a atras numai o ofertă, iar ambele au fost anulate.

„Clujul nu e Oradea. Dealul nu-i ca șesul. V-am explicat de multe ori ce înseamnă un kilometru de autostradă la șes și ce înseamnă un kilometru de autostradă pe dealuri, cu nouă tuneluri și viaducte. Este o lucrare complexă cum nu mai există în România. 

Evident, că, în primul rând, constructorii au preferat să meargă acolo unde este mai ușor să construiască și nu să vină la lucrări grele. Sunt convins că vine rândul și cu această lucrare să meargă mai departe”, declara primarul Emil Boc.

Explicațiile edilului au stârnit amuzamentul clujenilor: „Centura Florești-Cluj” - a scris un clujean lângă o imagine cu un proiect de infrastructură din China. 

cent.jpeg

Au curs comentariile savuroase: 

„O zis Boc că de vineri”; 

„La noi nu se pot face centuri pentru ca e deal, nu câmpie”;

„Nu se vede breteaua cu ieșirea spre Ciurila, ei, ei”;

„Ăla e Lidl acolo dedesubt?”;

„Eventual dacă a prinde Bolojan de la Oradea vreo 20 ani mandate pe Cluj!”

„Așa goală, nu rentează să fie făcută”;

„O să…”. 

Comentarii Facebook