Duminica 22 Decembrie

Centura de Sud din Florești este conservată cu o enzimă specială. Drumul va fi similar celui asfaltat - FOTO


Primarul comunei Florești, Horia Șulea, anunță că se lucrează pe strada Răzoare, pe traseul centurii de sud, pentru ca drumul să fie deschis traficului, la condiții similare celor asfaltate.

Așa cum spuneam, azi s-a intervenit în forță pe Răzoare, pe traseul drumului de Legăură Sud. (FOTO SUNT REALIZATE LA INCEPUTUL LUCRARILOR, voi reveni cu rezultatele mult asteptate) Lucrările vor continua pe întregul traseu. Este vorba de lucrări inedite de conservare a lucrărilor, care vor avea ca rezultat o suprafață de rulare similară cu cea a asfaltului. discutăm de o intervenție ecologică, în premieră națională, pe bază de enzime. Tehnic, avem scarificarea suprafeţei cu scarificator, crearea amestecului de apă cu enzima, în concentrație optimă, acoperirea suprafeței cu amestecul rezultat, omogenizarea stratului cu stabilizatorul, nivelare şi executare a pantelor în profil transversal cu autogrederul, compactarea cu cilindru compactor până la atingerea gradului de compactare optim, adică minim 93%. 

Ulterior lucrărilor pe fiecare tronson, vor avea loc prelevări de eșantioane și analize de laborator, pentru stabilirea atingerii gradului adecvat de compactare. 

Apoi ne dorim a introduce și o linie CTP în zonă”, a precizat primarul.

Practic drumul va fi stropit cu această enzimă care va întări suprafața de rulare aproape de nivelul asfaltului.

Comentarii Facebook