Centura Valcele-Apahida costa 10 milioane de euro pe kilometru. Drumul va fi gata pana la sfarsitul anului!
Un kilometru din tronsonul I al centurii Valcele-Apahida a ajuns la 10 milioane de euro, cu circa 3 milioane de euro mai mult fata de un kilometru din autostrada Transilvania.
Ministerul Radu Berceau a verificat astazi lucrarile de la tronsonul I al centurii si a declarat ca terenul este foarte dificil si din aceasta cauza costurile sunt atat de mari.
"Dealurile pleaca la vale, cand ploua, pentru ca solul e de asa natura. De aceea, au fost necesare lucrari iesite din comun si de aceea aceasta portiune este extraordinar de scumpa, depasind preturile de autostrada", a declarat Radu Berceanu.
Directorul Directiei de Drumuri si Poduri Cluj, Ion Pantelimon, a declarat ca "centura are trei tronsoane, cu o lungime totala de 23,7 kilometri. Pe tronsonul III, de la Dezmir la Apahida, un kilometru a costat 2,3 milioane de euro, iar pe tronsonul II, costul unui kilometru a fost de 3,2 milioane de euro. Ambele sunt folosite inca de la finalul anului trecut si acum speram sa terminam si tronsonul I pana la sfarsitul lui 2010".
Tronsonul I masoara 6,8 kilometri si costul final va ajunge la circa 70 de milioane de euro, numai pe aceasta portiune. In total, construirea centurii Valcele-Apahida va costa bugetul de stat 150 de milioane de euro, de 3 ori mai mult fata de suma initiala.
Lucrarile la centura au fost inaugurate in urma cu 5 ani de premierul Emil Boc si Radu Berceanu, care era ministrul Transporturilor de la acea vreme.
1 Comentariu
Frate ct costa asta. Am face sosele in tot clujul. Doamne ce hoti is astia