Vineri 22 Noiembrie

Centura Vâlcele - Apahida, inaugurată joi de ministrul Dan Șova

 

Centura Vâlcele - Apahida va fi inaugurată joi, 21 noiembrie, de ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova.

 

Inaugurarea va avea loc la ora 11.15, în zona viaductului.

 

Am avut la începutul anului discuții cu ministrul Marilor Proiecte, cu domnul Șova, au fost discuții și la CNADNR și în bugetul pe anul acesta au fost cuprinși bani pentru ca respectiva centură să fie finalizată, centura de ”diamant”, așa îi spun și cei de la București în acest moment.

 

Au fost în jur de 70 de milioane de lei alocați și mai sunt mici consolidări de făcut, iar în următoarele săptămâni centura va fi finalizată și inaugurată. Până acum se circula pe un drum mărginaș în zona afectată de alunecări de teren.

 

Eu aș putea să spun foarte multe despre această centură pentru că acolo au fost multe plângeri penale și în Parlament. Acolo se caută vinovați pentru că centura avea un studiu care cifra valoarea la 60 de milioane de euro. Până la urmă s-au plătit până când a venit PSD -ul la Guvernare 120 de milioane de euro și s-au mai plătit 75 de milioane de lei acum”, a declarat președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.

 

Au fost tot felul de peripeții. Acolo spuneau unii în 2010 că vor circula cu renii de Crăciun prin zona respectivă și nu au circulat (n.red. Emil Boc). S-a făcut respectiva deviere a traficului pentru ca zona să fie funcțională. Se circulă în zona respectivă, dar centura va fi finalizată numai la finele lunii noiembrie. 

 

Eu aștept să vedem cine a fost vinovat, pentru că a durat atât de mult și de ce a crescut prețul de la 60 de milioane de euro la 140 de milioane”, a mai spus Lăpușan.

 

Spre comparație, bulgarii au reușit să construiască 70 de km de autostradă cu 140 de milioane de euro.

Comentarii Facebook